Ultimele știri


Luni, 19 octombrie 2015

Rugăciune pentru neamul românesc

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule și Duhule Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăință și durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul nostru românesc. Intră, Doamne, ca un…

Pilde creștine

Fratele neînsemnat Într-o familie rămăseseră doar șapte frați la casă. Șase din cei șapte frați merseră la muncă, iar cel de-al șaptelea se îngrijea de gospodărie. Când cei șase frați…

Pomenirea Sfântului Proroc Loil

Loil este al doilea dintre prorocii cei mici. El a fost fiul lui Fanuil, din tribul lui Ruben. El a trăit cu opt sute de ani mai înainte de Hristos.…

Duminică, 18 octombrie 2015

Sâmbătă, 17 octombrie 2015

Nesimțire contra nesimțire

Am avut astăzi câteva consultații la domiciliul pacienților care mă solicită prin oraș. Că, deh, colegii mei, medicii lor de familie, refuză constant asemenea deplasări, deși nu au de mers…

17 Octombrie

„Serbarea Maiestății Sale Împăratul nostru” „Serbarea zilei onomastice a Maiestății Sale Împăratul nostru s-a petrecut în orașul Suceava, la biserica Sf. Mare Mucenic George, unde se află moaștele Sf. Mare…

Salonul Literaturii Române din Bucovina

Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava a găzduit vineri cea de-a XII-a ediție a Salonului Literaturii Române din Bucovina, eveniment organizat sub egida…

Stai! Te văd!

Zilele trecute, Amnesty International a lansat, în chenar negru, un apel publicitar întins pe o pagină întreagă din „Le Monde” (nr. 212992), îndemând deputații să voteze împotriva unei legi care…

D-ale noastre

Nici n-am apucat să ne bucurăm ca lumea de calificarea asta, după unii senzațională, după alții de tot râsul (că doar nu-i chiar în regulă să tremuri până în ultimele…