Tamponare în lanț provocată de un șofer beat, la intersecția str. Universității cu bdul George Enescu



Poliția municipiului Suceava a fost sesizată sâmbătă dimineață, în jurul orei 4.00m despre producerea unui eveniment rutier fără victime pe strada Universității din localitate.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe str. Universității, un localnic de 37 de ani a efectuat viraj la stânga către bdul George Enescu și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu o mașină, pe care a proiectat-o în alt autoturism, ambele staționate în parcare.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Oprit de polițiști după ce aplicația E-Dac a indicat că nu are RCA, un șofer era și băut, și cu permisul anulat

BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar
BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar