Poliția caută un bărbat în vârstă de 50 de ani, bolnav psihic, care a dispărut duminică. Dispărutul, Aurel Roman, de 50 de ani, domiciliat în comuna Baia, a fost văzut…
Operatorii de telefonie mobilă Telekom, Orange și Vodafone și E.ON România se mențin în topul celor mai reclamate companii la Protecția Consumatorilor Suceava. Pe parcursul anului trecut, 164 de suceveni…
Șoferii vor putea opri, staționa sau parca mașinile pe trotuar doar dacă rămâne un spațiu de doi metri pentru pietoni, potrivit unui proiect de lege inițiat de senatorul independent Valeriu…
Mandatul șefului misiunii FMI pentru România, Andreea Schaechter, s-a încheiat după doi ani și jumătate, aceasta fiind înlocuită cu Reza Baqir, care va ajunge la București în perioada 12-15 ianuarie…
Mai multe zboruri care ar fi trebuit operate pe Aeroportul Iași au fost anulate sau redirecționate, luni, din cauza ceții, conducerea instituției precizând că activitatea va fi reluată imediat ce…
Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că legea votului prin corespondență trebuie simplificată, susținând că încălcarea recomandărilor Comisiei de la Veneția privind modificarea legislației electorale nu ar constitui…
Următorul raport MCV va aduce argumente în plus pe tema importanței intrării României în spațiul Schengen, având în vedere necesitatea întăririi granițelor externe ale UE, a declarat luni ministrul de…
Un bărbat de 65 de ani, din localitatea vasluiană Pușcași, a fost găsit mort în locuința sa, după ce aceasta a fost cuprinsă de un incendiu, iar tavanul casei s-a…
Cinci pensiuni din județ au fost închise temporar de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC), după ce comisarii instituției au depistat condiții de cazare necorespunzătoare – lenjerii pătate, mobilier uzat…
Două dintre femeile rănite în incendiul din Chișinău care au fost aduse la Spitalul de Arși vor fi operate marți, cea de-a treia este în stare critică și deocamdată nu…
Consiliul Concurenței a sancționat cu amenzi în valoare totală de 165,8 milioane de lei (37 milioane de euro) Hidroelectrica și 10 parteneri contractuali ai companiei, în principal comercianți de energie,…
Un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a oprit pentru control, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 02.00, pe strada Drumul cu Tei din localitate,…
Plata contribuției primăriilor la Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) a reprezentat subiect de dispută între PNL și PSD în ultima ședință a Consiliului Județean, mai ales că administrația…
Pentru modernizarea și reabilitarea celor patru școli din comuna suceveană Adâncata în care învață peste 500 de elevi vor fi investite în acest an în jur de 3 milioane de…
A pățit-o și o vecină de-a mamei mele cu Metoda Accidentul. A fost trasă pe sfoară, deși bătrâna are renumele unei femei deștepte, fiind o fostă profesoară de matematică de…
Cartofii gratinați sau franțuzești, denumire sub care pot fi regăsiți în restaurante, se pregătesc pe la noi adesea și acasă, dar după cu totul alte rețete decât cea originală. Acasă…
„Modernizări în rețeaua cinematografică” „Rețeaua cinematografică din județul Suceava se află într-un proces de continuă modernizare…În această lună, la cinematograful «Moldova» din Cîmpulung Moldovenesc s-au dat în folosință două aparate…
Echipa de hochei juniori sub 16 ani a Clubului Sportiv Municipal Suceava se află în plin sezon competițional în Campionatul Național rezervat acestei categorii de vârstă, în care mai sunt…
Echipa de handbal seniori a Universității Suceava a reluat pregătirea de o săptămână, timp în care antrenamentele s-au bazat în special pe reacomodarea la efort, în sala de atletism a…
Primele turnee ale anului la tenis masculin ne-au adus deja o finală Djokovic-Nadal, în Qatar, în timp ce Federer și Wawrinka jucau la rândul lor finale în Australia și respectiv…
Un șofer neatent a provocat un accident soldat cu două victime, dintre care una a ajuns în stare destul de gravă la spital. Evenimentul a avut loc la Câmpulung Moldovenesc,…
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Rădăuți, a fost prins sâmbătă seară în timp ce transporta 100 de pachete de țigări de contrabandă. Bărbatul se afla la…
O partidă de vânătoare organizată sâmbătă, în comuna Arbore, s-a transformat în scurt timp într-o anchetă polițienească. Asta după ce un bărbat de 43 de ani, din Volovăț, a ajuns…
Au ajuns sucevenii un neam de hoți? La prima vedere se poate spune că sunt niște oameni civilizați, mândria Nordului Moldovei. Asta doar dacă nu vezi nota de presă a…
Un bărbat care a lovit cu mașina un pieton și apoi a încercat să se ascundă a fost depistat câteva ore mai târziu de polițiști. Incidentul s-a petrecut vineri seară,…
Drumurile acoperite cu polei, dar mai ales neatenția au băgat mai mulți oameni în spital în decurs de numai câteva ore. Este vorba de două accidente rutiere care în final…
Tânărul fotbalist sucevean Doru Popadiuc, jucător care în ultimele cinci sezoane a evoluat pentru Ceahlăul Piatra Neamț, a făcut un pas important în carieră în luna octombrie a anului trecut,…
Dacă Cerlincă n-a rezistat decât 10 luni în Giulești, un alt sucevean este pe cale să-i ia locul la Rapid București. Este vorba de Vasile Maftei, un jucător care a…
Lotul grupării sucevene Rapid va începe pregătirile pentru sezonul de primăvară pe data de 18 ianuarie, însă noul antrenor principal al echipei, Costel Ilie, va veni astăzi la Suceava, având…
Aventura suceveanului Andrei Cerlincă la Rapid București s-a încheiat în luna noiembrie a anului trecut, după doar 10 luni. Din cauza problemelor medicale, fotbalistul în vârstă de 20 de ani…
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, domiciliat în Mureș, dar care a locuit în ultimii ani fără forme legale în comuna Arbore, este inculpat de mai bine de…
Sute de suceveni au călătorit două ore în fascinanta muzică simfonică, alături de autori consacrați: P.I. Ceaikovski, G. Donizetti, J. Strauss, L. Delibes, G. Puccini etc., într-un spectacol care le-a…
Cei aproape 50 de beneficiari ai Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Mitocu Dragomirnei, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, sunt ajutați să se…
Tinerii suceveni din medii defavorizate, născuți între anii 1991 și 1999 inclusiv, elevi sau absolvenți de liceu, școli profesionale sau școală gimnazială, pot să obțină permisul de conducere pentru categoriile…
Consiliul Județean Suceava își propune anul acesta realizarea unor venituri cu 34% mai mici decât cele înregistrate la finalul anului 2015. Potrivit proiectului de buget al Consiliului Județean Suceava supus…
Majoritatea trotuarelor din Suceava s-au transformat duminică dimineață în adevărate patinoare. Sucevenii care au ieșit din casă la primele ore ale dimineții, dar și până în preajma prânzului, s-au văzut…
28 de femei de etnie romă din comuna Pătrăuți au fost învățate să aibă grijă de bătrâni la domiciliul acestora. Cursurile au fost organizate în cadrul proiectului „Povestea Ei –…
Peste 110.000 de elevi și preșcolari din județ revin, de astăzi, la cursuri după ce au avut parte de trei săptămâni de vacanță, în perioada 19 decembrie 2015 – 10…
„Made in China” este aproape peste tot, iar cea mai „bătrână” și totodată cea mai vorbită limbă de populația globului este limba chineză. Fără îndoială este considerată și una dintre…
La Suceava, Gura Humorului, Călinești Cuparencu și Putna se va desfășura, în zilele de 13 și 14 ianuarie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului literar „Mihai Eminescu”. Evenimentul își propune…
La 11 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare, Începătorul vieții de obște. S-a născut în jurul anului 430 în satul Mogarion din părțile Cezareei Capadociei,…
Istoria Bisericii noastre este un permanent izvor de modele. Spațiul românesc ne‑a lăsat nenumărate mărturii referitoare la activitatea, înțelepciunea, echilibrul și jertfa slujitorilor, preoți și ierarhi care au păstorit cu…
Dora D’Istria. Uimitoarea Prințesă a fost cântată de poeți, a fost apreciată de critici, ziarele din lumea întreagă publicau scrierile sale. A călătorit foarte mult prin Europa și în cele…
Bărbatul în vârstă de 42 de ani din cartierul Burdujeni acuzat că livra prostituate, o parte dintre ele minore, în hoteluri și moteluri de pe raza municipiului Suceava și a…
Un tânăr a murit și alte trei persoane au fost rănite după ce un microbuz a intrat într-un refugiu de tramvai, în municipiul Brăila, iar o țeavă din gardul refugiului…
Poliția germană a anunțat că bărbatul împușcat mortal de forțele de ordine joi dimineață, în timp ce încerca să atace o secție de poliție din Paris, a locuit într-un centru…
Doi șoferi băuți au provocat vineri accidente rutiere și apoi au părăsit locul faptei. Primul accident s-a înregistrat în jurul orei 06:00, pe str. Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc,…
Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei și ai Punctului de Lucru Poiana Stampei au intervenit sâmbătă noapte cu 3 autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un magazin…