Fonduri

În 2016, investiții de 3 milioane de lei în școlile din Adâncata

Viorel Cucu
Viorel Cucu

Pentru modernizarea și reabilitarea celor patru școli din comuna suceveană Adâncata în care învață peste 500 de elevi vor fi investite în acest an în jur de 3 milioane de lei, a anunțat primarul liberal Viorel Cucu. Aceste investiții, a spus primarul, vor face ca până în toamnă școlile din comună să obțină toate autorizațiile de funcționare și să ofere condiții europene de învățământ. Lucrările de reabilitare a școlii cu clasele V-VIII din Adâncata, școala veche, cum i se mai spune, și a școlii cu clasele I-IV din satul Călugăreni vor fi executate cu bani de la Ministerul Dezvoltării atrași prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Contractele de finanțare pentru aceste două investiții urmează să fie semnate astăzi, 11 ianuarie. Este vorba de 1,7 milioane de lei pentru școala din Adâncata și 750.000 de lei pentru școala din Călugăreni.
Investiția în reabilitarea școlii din Adâncata a demarat în 2009, dar nu a fost finalizată din lipsă de fonduri. Primarul Viorel Cucu a declarat că lucrările pot fi reluate rapid, adică luna viitoare cel târziu, întrucât constructorul există și nu mai trebuie făcută licitație. „Luni (n.r. 11 ianuarie) convocăm la primărie constructorul, proiectantul, pentru că cel târziu în luna februarie trebuie să reluăm lucrările. Există toate documentele, avize, autorizație de construcție, deci putem începe imediat. Se poate lucra la interior, la finisaje, la montat gresie și faianță”, a spus Viorel Cucu.
„Școala din Adâncata este cea care m-a format ca om și merită să-i dau totul”
Lucrările de modernizare a școlii din satul Călugăreni, a menționat primarul, vor demara cel târziu la începutul lunii aprilie. Între timp primăria va da drumul la licitația pentru desemnarea constructorului. „De asemenea, finalizăm modernizarea școlii cu clasele I-IV din Adâncata, școala nouă, cum i se mai spune. Aici mai avem de făcut anveloparea și de obținut avizul ISU. În rest totul este gata, inclusiv toaletele modernizate. Cel târziu în luna mai vom finaliza lucrările de modernizare. Suntem în lucru și cu școala cu clasele I-IV din satul Fetești. Acolo am montat noua centrală termică, am acoperit jumătate din școală și am montat instalația sanitară. Mai avem de cheltuit 370.000 de lei pentru restul de lucrări”, a explicat primarul.
Viorel Cucu s-a arătat extrem de bucuros că va semna contractele de finanțare pentru modernizarea școlilor, arătând că Ministerul Dezvoltării nu a ținut cont de culoarea politică, ci de nevoile comunității locale. El a ținut să precizeze că reabilitarea unităților de învățământ din comună a reprezentat prioritatea zero în acest mandat. „Sunt bucuros pentru că eu cred că am dus la îndeplinire dorința mea cea mai mare, aceea de a moderniza școlile, pentru că școala din Adâncata este cea care m-a format ca om și merită să-i dau totul”, a spus primarul.
Viorel Cucu a mai spus că în acest an vor mai fi implementate două proiecte cu fonduri europene în comuna Adâncata, și anume asfaltarea a 5 kilometri de drum și construirea unei noi grădinițe.

Recomandări

La Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava se va construi un parc fotovoltaic printr-o investiție de peste 8,3 milioane de lei

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

În Liteni încep lucrările la prima creșă din acest oraș, o investiție de 11 milioane de lei pentru sprijinirea familiilor tinere

Spitalul Municipal Fălticeni va avea un centru de imagistică medicală RMN 3 Tesla, printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de lei

„100 de copii pentru 100 de stejari”. Elevi ai Școlii Nr. 4, într-o acțiune de plantare la Dărmănești