O ploaie torențială care s-a revărsat ieri după-amiază asupra orașului Suceava și a împrejurimilor a dus la inundarea totală a străzilor din centrul orașului și a afectat mai multe cartiere.…
La doar câteva zeci de ore după ce au fost încoronați drept câștigători ai Campionatului municipal din Suceava, competiție afiliată la Federația Română de Fotbal, componenții echipei Inter Conti au…
Din cele cinci partide programate ieri în Cupa Monitorul s-au disputat doar patru, a cincea fiind amânată din cauza furtunii de după-amiază. În speranța că terenurile de zgură care găzduiesc…
Primele trei clasate, Dorna Vatra Dornei, Viitorul Liteni și Șomuz Fălticeni, au repurtat victorii în antepenultima etapă a Campionatului de juniori al Ligii Inter Conti, rămânând în cursa pentru titlu.…
Micii tenismeni de la clubul Select din Suceava au avut o comportare deosebită la turneul dotat cu Cupa Primăriei Onești, competiție aflată în circuitul Federației Române de Tenis. Astfel, Rareș…
O amplă anchetă la nivel național, privind medici psihiatri acuzați de fapte de corupție, s-a concretizat, ieri, prin efectuarea a 26 de percheziții care i-au vizat pe suspecți, plus încă…
Un microbuz în care se aflau zece oameni a fost implicat într-un accident rutier, ieri după-amiază, pe E 85, la Roșiori, șase oameni fiind răniți după ce vehiculul s-a izbit…
Un tânăr din Suceava a fost prins în flagrant, ieri după-amiază, în timp ce încerca să vândă aproximativ 210 grame de canabis unui client care era în realitate un ofițer…
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, însoțiți de polițiști, au efectuat percheziții, ieri, la Spitalul Județean de Urgență Suceava, mai exact la Secția de Neonatologie, fiind vizați…
Judecătoria Suceava a dat sentința în cazul unuia dintre cele mai cumplite accidente petrecute în ultimii ani în municipiul Suceava, în urma căruia un bărbat în vârstă de 38 de…
Copiii sunt așteptați astăzi, 1 Iunie, la stațiile OMV din zona Metro și din zona Bazar, pentru a primi baloane colorate și cărți. Potrivit declarației reprezentantului OMV Suceava, Dan Cușnir,…
Suceveanca Bianca Coștiug, în vârstă de 18 ani, finalistă la „Românii au talent”, organizează, în zilele de 4 și 5 iunie, de la ora 17:00, la Clubul de dans Bucovina…
Managerul Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Vasile Rîmbu, a pus, ieri, la dispoziția tuturor celor interesați materiale și documente care să probeze că unitatea nu folosește…
Primarul de Șcheia, Vasile Andriciuc, a fost, ieri, suspendat ”de drept” din funcție, de prefectul de Suceava, Constantin Harasim. Ordinul de suspendare a mandatului a fost emis de prefect după…
Președintele interimar al Organizației Municipale Suceava a ALDE, Ovidiu Milici, a acuzat partidele care au reprezentanți în Biroul Electoral Municipal, în afară de PSD, că s-au unit împotriva ALDE. Ovidiu…
Prim-vicepreședintele ALDE Suceava, vicepreședintele Consiliului Județean Ilie Niță, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că acest partid va fi a treia forță politică din județ după alegerile…
Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) pentru Primăria Suceava, Alina Geonea, consideră că cel puțin 8% dintre alegătorii suceveni sunt pregătiți să acorde votul unei femei pentru a ocupa funcția de…
Candidatul aflat pe locul al doilea pe lista UNPR Suceava pentru Consiliul Județean Suceava, Iulian Nadolu, consideră că la alegerile din data de 5 iunie a.c. alegătorii suceveni vor putea…
Primarul liberal din Siret, Adrian Popoiu, a declarat în cursul zilei de ieri că din momentul în care a preluat această funcție și până în momentul de față, cele două…
Candidatul PMP pentru Primăria Suceava, Marian Andronache, consideră că în condițiile în care pentru persoanele de vârsta a treia serviciile sociale existente nu acoperă nevoile reale ale acestora, în municipiul…
De Ziua Copilului, la Centrul Cultural Bucovina, în sala de spectacole a Cinematografului Modern, va avea loc premiera spectacolului „Cântarea Cântărilor”, susținut de trupa de teatru „Birlic”. Spectacolul va avea…
Dotarea societății de transport public local a municipiului Suceava, TPL, cu 40 de autobuze electrice, din fonduri europene, va reduce semnificativ cheltuielile de funcționare, astfel încât vor fi acordate noi…
O parte din salariații municipalității sucevene vor beneficia de mai multe zile de concediu de odihnă, prin contractul de muncă, drept compensare pentru condițiile de muncă dificile și destul de…
Galeria sucevenilor merituoși s-a îmbogățit de marți, 31 mai, cu încă un nume important, acela al profesorului de fizică Costică Costan, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava. Festivitatea…
A 155-a generație de absolvenți ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava a fost celebrată marți, 31 mai, în sala mare a Casei de Cultură, cursul festiv organizat în cinstea…
Foarte mulți creștini, precum și oameni din afara Bisericii se întreabă foarte des când trebuie să se odihnească sau să lucreze respectând învățătura creștină. Deseori, viața creștină a acestor credincioși…
Au mai rămas doar câteva zile până la data de 5 iunie, când viitorul orașului Dolhasca se va afla în mintea și mâinile dumneavoastră, cetățeni liberi și chibzuiți, care dincolo…
Primăria municipiului Suceava, Centrul Cultural Bucovina și Aqua Carpatica organizează astăzi, 1 iunie a.c., la ora 17.00, la Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene, expoziția de pictură cu genericul „Lumea așa…
Universitatea „Ștefan cel Mare” și Casa de Cultură a Studenților Suceava organizează astăzi, 1 iunie a.c., la ora 17.00, în holul corpului A, etaj 1, al universității sucevene expoziția de…
Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava a găzduit, în perioada 27-30 mai, Concursul Interdisciplinar ”Cultură și Civilizație în România”, 105 elevi din țară, din clasele IX-XII, înscriindu-se în competiție. Elevii suceveni…
Doi copii, de 11 și 15 ani, au ajuns la spital miercuri dimineață, în urma unui accident petrecut în municipiul Suceava, la intersecția dintre străzile Cernăuți și Nicolae Labiș (pe…
Cu ocazia Zilei Internaționale Antitutun din 31 mai, Alianța Internatională Antidrog din România, Asociația EUROACTIV Suceava și, Asociația „ALECS GROUP” Suceava, în colaborare cu Palatul Copiilor Suceava, au organizat acțiunea…
Anul acesta, prichindeii vor fi sărbătoriți la Iulius Mall Suceava nu doar o zi, ci două: pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, dar și sâmbătă, pe 4 iunie. Cei mici…
La finele săptămânii trecute, sucevenii au făcut schimb de lucruri în primul troc organizat la singura spălătorie self-service din oraș. De la haine și pantofi și până la accesorii sau…
Patru elevi din județ au fost premiați în cadrul celei de-a VII-a ediții a Concursului Național de Chimie „Petru Poni”, competiție pentru elevii din învățământul tehnologic, care a avut loc…
Un microbuz în care se aflau zece oameni a fost implicat într-un accident rutier, marți după-amiază, pe E 85, la Roșiori, șase oameni fiind răniți după ce vehiculul s-a izbit…
Anchetatorii de la Parchetul General au ridicat, marți, mai multe documente de la sediul Agenției Naționale a Medicamentului, măsura fiind dispusă în dosarul în care mai mulți medici sunt suspectați…
Președintele Klaus Iohannis a trimis marți la reexaminare Parlamentului legea privind doctoratele invocând faptul că procedurile de acordare, retragere a titlului de doctor și verificare a tezelor de doctorat sunt…
Ministrul Muncii Dragos Pîslaru a declarat, marți, că ordonanța privind salarizarea vine să rezolve probleme vechi de cinci ani și că actul normativ nu este doar o”decizie morală ci și…
Ministerul Justiției a anunțat, marți, că Ioana Albani a fost propusă pentru un mandat de trei ani în funcția de procuror șef adjunct al DIICOT, după ce la data de…
Fostul director adjunct al Poliției Capitalei, Roberto Ababei, a fost condamnat, marți, la trei ani de închisoare cu suspendare de magistrații Tribunalului București în dosarul în care este acuzat de…
Galeria sucevenilor merituoși s-a îmbogățit de marți, 31 mai, cu încă un nume important, acela al profesorului de fizică Costică Costan, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava. Festivitatea…
Firma de avocatură a socrului lui Cătălin Predoiu are contracte de milioane de euro cu Primăria Capitalei semnate în mandatul lui Sorin Oprescu, iar candidatul PNL dă o șansă în…
Primul centru privat de transplant renal, acreditat de Agenția Națională pentru Transplant (ANT), a fost inaugurat, marți, la Spitalul Sf. Constantin din Brașov, însă primele operații vor fi făcute de…
Când vine vorba de plata online în rate, românii aleg să achite, în medie, dublu față de suma alocată printr-o tranzacție digitală integrală, informează Mediafax. Astfel, potrivit NETOPIA mobilPay, circa…
Ploaia torențială care s-a revărsat marți asupra Sucevei a dus la inundarea totală a străzilor din Centru, apa revărsată din cer, dar și de pe străzile cu o pantă mai…
La Biblioteca Județeană„I.G. Sbiera” Suceava a fost organizată la începutul acestei săptămâni acțiunea „Bucuria de a fi copil”, la care au participat elevi ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă (CSEI)…