Turnul Lăpușneanu, un simbol al Sucevei, va fi deschis vizitatorilor

Turnul Lăpușneanu din centrul municipiului Suceava, monument istoric ce datează din anul 1561, va fi deschis pentru vizitare începând cu
ziua de miercuri, 15 noiembrie 2023. Programul de vizitare va fi zilnic, între orele 8.00 – 18.00. Parohul Bisericii Sfântul Dumitru, pr. Adrian Duțuc, ne-a spus că Turnul Lăpușneanu face parte din Ansamblul Bisericii „Sfântul Dumitru”, care, împreună cu ruinele Curții Domnești, a cărei componentă este, împreună cu Biserica Beizadelelor (Domnițelor) „Sf. Ioan Botezătorul”, constituie nucleul istoric al orașului, fost Scaun al Moldovei medievale.
„Prin poziționare și utilitate și având în vedere contextul istoric și urban, Turnul Lăpușneanu a devenit în timp un simbol al Sucevei. Cu binecuvântarea părintelui nostru Arhiepiscop Calinic și cu ajutorul oamenilor de bine ce au sprijinit Biserica Sfântul Dumitru din Suceava lucrările au fost aduse la bun sfârșit”, a completat pr. Adrian Duțuc.
Vizitatorii Turnului Lăpușneanu, am mai aflat de la părintele paroh, se vor putea bucura atât de panorama superbă asupra orașului (etajele II și III ale edificiului), de o expoziție de fotografie veche, având ca temă „Ansamblul Bisericii Sf. Dumitru” în ultimul secol (etajul I) și de un punct de observare și informare (la ultimul nivel), concentrat pe clădirile istorice reprezentative ce conturează profilul arhitectural al urbei noastre.

Turnul Lăpușneanu, un simbol al Sucevei, va fi deschis vizitatorilor
Turnul Lăpușneanu, un simbol al Sucevei, va fi deschis vizitatorilor
Turnul Lăpușneanu, un simbol al Sucevei, va fi deschis vizitatorilor
Turnul Lăpușneanu, un simbol al Sucevei, va fi deschis vizitatorilor
Turnul Lăpușneanu, un simbol al Sucevei, va fi deschis vizitatorilor
Turnul Lăpușneanu, un simbol al Sucevei, va fi deschis vizitatorilor
Turnul Lăpușneanu, un simbol al Sucevei, va fi deschis vizitatorilor
Turnul Lăpușneanu, un simbol al Sucevei, va fi deschis vizitatorilor
Parohul Bisericii Sfântul Dumitru, pr. Adrian Duțuc

Recomandări

Împreună pentru comunitate și valori creștine: Sărbătoarea de suflet și comuniune etnică în Parohia Argel

„LUCRĂRI DE RESTAURARE ȘI CONSOLIDARE A ANSAMBLULUI BISERICII MONUMENT ISTORIC „SFÂNTUL NICOLAE”, PAROHIA COLACU, JUDEȚUL SUCEAVA”

Simpozionul național de studii patristice „Căsătoria și viața de familie în gândirea Sfinților Părinți. Exigențe morale, funcții pedagogice și implicații ecleziologice”

Recepția lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea Râșca – Ctitoria lui Petru Rareș, readusă la strălucirea voievodală