Colaborare

Tren expres Suceava – Botoșani și șosea de centură spre Botoșani, printre proiectele de dezvoltare regională policentrică

Planul proiectului de dezvoltare policentrică Suceava - Botoșani
Planul proiectului de dezvoltare policentrică Suceava - Botoșani

Intențiile municipalității sucevene, de atragere a fondurilor europene, pe proiecte de dezvoltare regională policentrică, s-ar putea concretiza prin realizarea unei a doua centuri ocolitoare a Sucevei, spre Botoșani, reabilitarea drumului dintre Suceava și Botoșani, reabilitarea și moderrnizarea Gării Ițcani, dar și introducerea unui tren expres între cele două municipii reședință de județ.
Cu prilejul primei discuții referitoare la arealul de dezvoltare Suceava – Botoșani, care a avut loc ieri, la Centrul de Afaceri Bucovina, în prezența conducerii celor două primării, dar și a conducerii Consiliilor Județene ale celor două județe, edilul sucevean a prezentat un plan de proiect de dezvoltare policentrică.
Acesta include realizarea centurii ocolitoare dintre municipiile Suceava și Botoșani, pe traseul Cumpărătura – Salcea – Botoșani – acesta fiind unul din proiectele prioritare pe care se dorește atragerea fondurilor europene, reabilitarea DN 29, între Suceava și Botoșani, proiecte comune, precum regenerarea infrastructurii urbane, programe de reabilitare termică a blocurilor de locuințe, dar și proiecte care vizează necesitățile uneia dintre localități, precum construcția sălii polivalente din Suceava, reabilitarea și modernizarea Gării Ițcani ori construcția campusului universitar.
În plan este prinsă și extinderea și modernizarea transportului public în comun, iar ca particularitate, se dorește introducerea unui tren metropolitan expres între Suceava și Botoșani, astfel încât deplasarea între cele două municipii reședință de județ să se facă foarte rapid.

Recomandări

Ferma de la Udești: Cămile, zebre, alpaca și peste 70 de căprioare, aproape de Suceava. Povestea locului care atrage mii de vizitatori

Comuna Moara implementează proiectul „Dezvoltarea infrastructurii educaționale în comuna Moara, județ Suceava”

Tren de la Suceava la Constanța, în sezonul estival, la ore ideale pentru suceveni și călătorii din Moldova în general