În perioada 22 – 24 iunie

Trei zile cu evenimente și 60 de meșteri populari, la Târgul de Sânziene din centrul Sucevei

La Târgul de Sânziene vor fi prezenți 60 de meșteri populari din județul Suceava și din țară
La Târgul de Sânziene vor fi prezenți 60 de meșteri populari din județul Suceava și din țară

Centrul municipiului Suceava va găzdui, timp de trei zile, Târgul de Sânziene al meșterilor populari – un târg viu, interactiv și complet, cu program amplu, care evocă iarmarocul de altădată.
Manifestarea culturală va avea loc în perioada 22 – 24 iunie 2019, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, fiind organizată deConsiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava.
La Târgul de Sânziene vor fi prezenți 60 de meșteri populari din județul Suceava și din țară (județele: Botoșani, Neamț, Harghita, Vâlcea, Cluj, Iași), reprezentând meșteșuguri populare specifice neamului românesc. Ca și la edițiile anterioare, meșterii invitați în cadrul evenimentului vor face demonstrații de măiestrie pe meșteșuguri.
Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 22 iunie, la ora 11.00.
Pe toată durata târgului,22 – 24 iunie, între orele 8.00 – 21.00, meșterii își expun obiectele realizate într-o expoziție cu vânzare ce se adresează sucevenilor și turiștilor.
Tot sâmbătă, 22 iunie, sub sloganul: „Ne creștem viitorul!, va fi o zi dedicată în exclusivitate copiilor, care, începând cu ora 11.30, vor putea participa, sub îndrumarea meșterilor, la ateliere de lucru pe meșteșuguri: cioplitură lemn, olărit, țesut și cusut, încondeiere ouă, confecționare păpuși din pănuși, împletire coronițe din sânziene.
De la ora 16.00, în centrul Sucevei vor juca și cânta membrii Ansamblului de obiceiuri ”Gura Izvorului” din Vatra Moldoviței, sub coordonarea doamnei Ilaria Pușcă. Micii artiști vor prezenta cântece și jocuri ale copiilor de la sat.
De la ora 17.00 copiii vor putea viziona piesa „Punguța cu doi bani”, de Ion Creangă, pusă în scenă de Teatrul de păpuși al Centrului Cultural ”Bucovina.
De la ora 18.00 vom putea asculta Poveștile lui Creangă, în lectura lui Casian Balabasciuc. Ziua se va încheia cu proiecția de filmului – ”Amintiri din copilărie”, ecranizare după Ion Creangă.
În a doua zi a târgului, duminică, 23 iunie, pe lângă expunerea obiectelor spre vânzare și performarea meșteșugurilor, va avea loc, începând cu ora 18.00, spectacolul Teatrului pentru copii și tineret ”Vasilache” Botoșani, cu piesa ”Soacra cu trei nurori” de Ion Creangă.
Ultima zi a târgului,luni, 24 iunie, va începe de dimineață cu expoziția cu vânzare a meșterilor prezenți la târg.
De la ora 16.00, copiii și adulții se pot iniția în jocul popular, activitate ce se va desfășura sub sloganul: Așa a fost jocul în sat!
De la ora17.00 va avea locspectacolul folcloricLA TÂRGUL DE SÂNZIENE, în cadrul căruia sunt invitați să vă încânte artiștii: Sorin Filip, Călin Brăteanu, Constantin Irimia, Vasile Ungureanu și grupurile folclorice: ”Dor” Moara, ”Noițele” Bogdănești, ”Dorul Șomuzului” Hârtop , ”Copchilele de la Calafindești” și Taraful ”Obcina”. Prezintă Casian Balasciuc.
Târgul de Sânziene face parte din evenimentele organizate cu ocazia Zilelor Sucevei.

Recomandări

Nicolae Robu la deschiderea Târgului de Paști de la Suceava: „Astfel de inițiative ne reamintesc cât de importante sunt rădăcinile noastre și cât de frumos este să le păstrăm vii”

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, organizează o nouă ediție a Târgului de Paști