Finanțare

Trei milioane de lei de la bugetul Primăriei Suceava pentru dotarea cu aparatură medicală performantă a Ambulatoriului Spitalului Județean



Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava beneficiază și în acest an de o finanțare consistentă de la bugetul local al municipiului Suceava.
Conform unei decizii aprobate joi în Consiliul Local Suceava, unitatea spitalicească care deservește întreg județul Suceava va beneficia de o finanțare nerambursabilă de trei milioane de lei pentru dotarea cu aparatură medicală performantă a cabinetelor de specialitate ale Ambulatoriului integrat.
Inițiatorul proiectului, primarul Ion Lungu, a precizat că principalul obiectiv al acordării acestor finanțări anuale către Spitalul Județean de Urgență sunt îmbunătățirea serviciilor medicale acordate cetățenilor municipiului Suceava; asigurarea de echipamente și aparatură medicală performantă, precum și creșterea gradului de satisfacție a pacienților din municipiul reședința de județ, care apelează la serviciile medicale.
„Întotdeauna suntem alături de Spitalul Județean, iar în măsura în care vom achita această sumă, putem să o mai suplimentăm, eventual la o rectificare din vară a bugetului”, a spus Ion Lungu, care a precizat că un milion de lei, din suma prinsă în bugetul Sucevei pe 2019, a fost virat în conturile unității spitalicești.
Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava are obligația să folosească suma de bani alocată pentru dotarea cu aparatură medicală performantă și să prezinte documentele justificative, până la finele anului.



Recomandări

Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare

Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare
Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic