Bilanț de week-end

Trei copii au ajuns la spital din cauza neglijenței părinților

Trei copii au ajuns la finele săptămânii trecute pe pat de spital din cauza neglijenței părinților. Un copil de numai un an a fost internat sâmbătă dimineață în Secția de Pediatrie din cauza unei intoxicații cu medicamente. Copilului i-au fost administrate doze în exces de medicamente pentru răceală. În urma aplicării tratamentului, starea micuței s-a îmbunătățit, ea fiind externată duminică.
Medicii de la „Urgențe”, au informat Poliția în legătură cu acest caz, pentru a se stabili circumstanțele exacte în care s-a intoxicat fetița.
Alți doi copii necesită mai multe zile de îngrijiri medicale din caua unor arsuri. I.C., un băiețel de un an din Udești, este internat în Secția de Chirurgie infantilă cu arsuri de gradul unu și doi după ce a vărsat peste el cafea clocotită, pusă la răcit de părinți. La momentul incidentului, copilul era nesupravegheat. Un alt copil, o fetiță de 2 ani, din Suceava, a fost adusă ieri la spital cu arsuri, în urma unui incident similar. Părinții au ținut acasă micuța timp de 15 ore, existând riscul ca în lipsa unui tratament adecvat cu antibiotice rănile de pe corp să se infecteze. Cei doi copii cu arsuri necesită mai multe zile de îngrijiri medicale și tratament.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

„Profesia de asistent maternal mi-a readus copilăria în viața de adult”. Povestea Mihaielei Pușlău, mama care a schimbat destinul unui copil

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv