Traseul unei linii de transport public în comun care trece prin aproape toate cartierele municipiului Suceava a fost modificat începând de luni.
Astfel, traseul liniei 30 (Ițcani – Obcini, via Burdujeni), deservită de microbuze, nu mai trece prin stațiile Centru și Bancă, ci prin stațiile Piața Mare, Autogară și Colegiul „Petru Rareș” pe sensul de dus.
Pe sensul de întoarcere, acest traseu nu mai trece prin stația Confecția, ci prin stația Catedrală, după care va continua prin stațiile Policlinică, Colegiul Național „Petru Rareș”, Autogarăși Biserica „Sf. Dumitru”, după care va reveni pe traseul inițial.
Modificările au intrat în vigoare începând cu ziua de luni, 4 decembrie.
Traseul complet al liniei 30 este de acum: Gostat Ițcani (0,0 km)– Defelcom (0,5 km) – Depou Ițcani (1,1 km) – Pasarela Ițcani (1,4 km) – Centrofarm (2,2 km) – Aleea Dumbrăvii (3,1 km) – Ramiro (3,5 km) – Cantina IRIC (3,8 km) – Moldova (4,3 km) – Orizont (4,6 km) – IRIC (4,8 km) – Carrefour (5,8 km) – Bazar (6,3 km) – Sala Sporturilor (6,7 km) – Grupul Școlar (7,2 km) – Cuptorul de Aur (8,3 km) – Autogară (8,5 km) – Colegiul Național „Petru Rareș” (9,2 km) – Policlinică (9,5 km) – Spital (10,3 km) – Obcini (10,8 km) – Mobilă (11,1 km) – Curcubeu(11,4 km) – Nordic (11,8 km) – Catedrală (12,3 km) – Policlinică (13,2 km) – Colegiul Național „Petru Rareș” (13,5 km) – Autogară (14,2 km) – Biserica „Sf. Dumitru” (14,4 km) – Grupul Școlar (15,5 km) – Sala Sporturilor (16,0 km) – Bazar (16,5 km) – Carrefour (16,9 km) – Orizont (18,1 km) – Moldova (18,5 km) – Cantina IRIC (18,9 km) – Ramiro (19,2 km) – Aleea Dumbrăvii (19,6 km) – Centrofarm (20,4 km) – Pasarela Ițcani (21,3 km) – Depou Ițcani (21,6 km) – Defelcom (22,2 km) – Gostat Ițcani (22,7 km).
„SC TPL SA va continua să achiziționeze autobuze pentru a putea să presteze activitatea de transport până la echiparea cu 40 de autobuze electrice, nepoluante, ce va fi făcută cu fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional, Prioritatea de investiții 4.1”, a precizat viceprimarul Lucian Harșovschi.






