La Iacobeni

Tranzacții suspecte cu material lemnos de peste 300.000 de lei

Control pe linia prevenirii și combaterii tăierilor ilegale de arbori, a furtului, prelucrării, transportului și comercializării ilegale a materialului lemnos
Control pe linia prevenirii și combaterii tăierilor ilegale de arbori, a furtului, prelucrării, transportului și comercializării ilegale a materialului lemnos

Mai multe nereguli au fost descoperite la două societăți comerciale din comuna Iacobeni, în urma unui control pe linia prevenirii și combaterii tăierilor ilegale de arbori, a furtului, prelucrării, transportului și comercializării ilegale a materialului lemnos.
Acțiunile de control s-au desfășurat săptămâna trecută, de către polițiști de la Biroul de combatere a delictelor silvice, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava.
La cele două societăți din Iacobeni, administrate de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitate, polițiștii au constatat că acestea au achiziționat și livrat către mai mulți beneficiari material lemnos, fără a respecta prevederile legale în materie.
Cele două firme au fost sancționate contravențional, la una luându-se și măsura complementară de retragere a acordului de ridicare și utilizare a documentelor cu regim special.
„Totodată s-au dispus măsuri de confiscare valorică a cantității de 916,41 metri cubi material lemnos, în valoare de 302.647 de lei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Tăieri ilegale de arbori, în valoare de 34.000 de lei, identificate de Garda Forestieră Suceava, în luna martie

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții