Mandat pus în executare

Transferat de la aeroport la penitenciar pentru conducere fără permis și refuz testare alcoolemie

Bărbatul a ajuns în Penitenciarul Botoșani
Bărbatul a ajuns în Penitenciarul Botoșani

Un bărbat din orașul Solca a fost ridicat de polițiști de pe Aeroportul din Suceava, unde venise cu o cursă de Londra, în urma unei condamnări definitive pentru infracțiuni la regimul rutier. Dumitru Valașciuc era condamnat definitiv de câteva zile, având de executat 1 an și 9 luni de închisoare.
Condamnatul a fost preluat de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava și transferat la Penitenciarul Botoșani, în vederea executării pedepsei.
Bărbatul din Solca figura ca urmărit din 22 noiembrie a.c.
În februarie 2019, pe timp de noapte, bărbatul ajuns acum după gratii se deplasa la volanul unui autoturism, pe raza comunei Păltinoasa, și nu a oprit la semnalul polițiștilor. După o scurtă urmărire, pe un drum secundar, polițiștii l-au ajuns din urmă pe cel de la volan și l-au identificat.
Dumitru Valașciuc figura deja la acea dată cu un dosar penal pentru conducere fără permis. Mai mult, polițiștii au constatat că acesta pare băut, însă respectivul a refuzat atât etilotestul, cât și probele biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. În aceste condiții, a fost pus sub acuzare pentru infracțiunile de conducere fără permis și refuzul de a se supune probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Judecătoria Gura Humorului a constatat că inculpatul a comis faptele din februarie 2019 deși avea deja o pedeapsă de 8 luni, cu suspendare, pentru o altă conducere fără permis. Nu a mai fost cazul de clemență, condamnarea cu suspendare a fost revocată iar pedeapsa rezultantă pe numele bărbatului este de 1 an și 9 luni de închisoare. Și acest caz este un exemplu despre cum călcarea repetată a legii în picioare duce în cele din urmă la pușcărie. E drept, legea penală din România este destul de permisivă iar abia la cei care repetă infracțiunile la regimul rutier se ajunge la condamnări cu executare.

Recomandări

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Pușcărie cu executare pentru un sucevean care a incendiat de două ori casa unei femei și a omorât un câine

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori