Chinul la care vor fi supuși în această vară cei care au de tranzitat zilnic principala arteră de circulație a Sucevei poate fi cu ușurință anticipat dacă ne uităm doar la blocajele de circulație apărute ieri ca urmare a executării unor lucrări de reparații la carosabilul de pe podul peste râul Suceava, în zona Bazar.
De la primele ore ale dimineții, de cum pe pod și-au făcut apariția utilajele și muncitorii firmei care are de refăcut o serie de probleme sesizate de conducerea Primăriei Suceava constructorului care s-a ocupat de modernizarea principalei artere de circulație care leagă cartierul Burdujeni de restul Sucevei, traficul rutier a fost dat peste cap. Cozi lungi de mașini s-au format în special pe sensul de coborâre spre Bazar, la orele de vârf șirul de mașini încolonate, în așteptare, ajungând până la McDonald’s, în Centru.
Situația a fost agravată și de faptul că o parte din Serpentine este închisă traficului rutier pentru 30 de zile, începând de marți, dar și de lucrările de apă-canalizare și cele de refacere stradală care se execută pe străzi precum Gheorghe Doja, considerată o alternativă pentru traficul rutier de pe Calea Unirii.
Din păcate, acesta este doar începutul coșmarului pentru șoferi, pasagerii acestora și sucevenii care călătoresc cu mijloacele de transport în comun, pentru că multe alte lucrări se vor desfășura de acum înainte pe multe alte străzi intens circulate din Suceava, iar de luna viitoare se va închide traficul și pe podul și pasajul rutier de la Ițcani, care vor intra în reabilitare.
Iar cum vara este aproape, curând vor mai tranzita Suceava câteva mii de mașini ale celor plecați la muncă în străinătate, care vor veni să își facă aici concediul de odihnă, ceea ce va îngreuna și mai mult traficul rutier din municipiul reședință de județ, care se confruntă cu o problemă tot mai acută în această privință, mai ales pe Calea Unirii.






