Tot un fel de prostituție e și asta

Insuportabile sunt uneori persoanele care ne vor binele și numai binele. O astfel de persoană, care se ocupă de mine de parcă ar chema-o cu numele meu, m-a întrebat ce gheșeft storc din gazetăria mea, înafara lefei, așa cum e ea.
-De ce nu-ți vezi de treabă, măi băiete, de ce nu scrii despre îndrăgostiți din parcuri, despre muzici, despre vernisaje, despre ultima carte a lui Patapievici? Tocmai tu de ții țeapăn în ironie, fraiere… și tocmai acum, când ai fi numai bun să semnezi și tu pe o listă electorală de sprijin, că tot se-apropie alegerile locale și generale. Să semnezi și tu, cum procedează, la fiecare patru ani, poetul Vasilius, Vali Condurache ori șmecherul ăla de Ciucă, care ia șpagă și pentru cea mai banală cuvântare la un vernisaj…
***
Înainte de a-mi citi reacțiunea de pe față, moralistul a dispărut, începând cu spatele, lăsându-mă să reflectez la lipsa-mi cronică de simț practic, într-o țară sufocată de jurnaliști și de scriitori cu apetit nesătul de parvenire.
Ziariști și scriitori, slujitori ai slovei scrise, cântători în struna personalităților pentru a fi recompensați apoi cu tronul directoratelor de tot felul ori cu microfonul catifelat al purtătorilor de cuvânt de prin primării, prin ministere, prin palate prezidențiale.
Ziariști care învârt prin aer dezinformarea și ca pe o bâtă, și ca pe o baghetă de dirijor celebru. Sau scriitori care ocupă funcții în cea mai bună tradiție a fictivului (e unul plătit de municipalitatea noastră, care nici măcar leafa nu merge să și-o ia, că i-o aduce femeia de serviciu acasă…)
***
Cred că aș fi meditat mult și bine la tema asta pentru acasă, dacă nu mi-ar fi apărut în față fantoma gălbejită a unui chinezoi filozof, care a trăit acum o mie de ani, pe când era bunica fată mare. Îl chema Su-She (ce nume mai au și chinezoii ăștia!).
Mi-a zis fantoma:
-Când în inima mea se nasc unele cuvinte incomode, ele se rostogolesc spre gură, pentru a fi rostite, Dacă le zic cu glas tare, mă încaier cu ceilalți. Dacă tac, mă încaier cu mine însumi. O alegere tot trebuie să fac. De aia, pentru a mai putea da ochii cu mine însumi, prefer să mă încaier cu ceilalți.
Ce ne-am face fără chinezoi… Multe oglinzi ale țării abia se abțin să se facă țăndări, în momentele când proprietarii lor simt nevoia să se admire în ele.