Proiecte

Tinerii liberali îi provoacă pe suceveni să-și declare iubirea

Tinerii liberali îi invită pe locuitorii Sucevei, indiferent de vârstă, să-și arate iubirea. Dorind să aniverseze ziua Sf. Valentin, Organizația Tineretul Național Liberal va organiza în cursul zilei de astăzi proiectul „TNL te provoacă să-ți declari iubirea”.
În cadrul acestui proiect, tinerii liberali se vor afla pe tot parcursul zilei de astăzi la Universitatea „Ștefan cel Mare”, dar și pe esplanada Casei de Cultură, unde sucevenii vor avea posibilitatea să transmită mesaje de dragoste, dar și să facă fotografii alături de cei pe care îi iubesc.
„Vrem să-i atragem pe tineri, și nu numai, alături de noi. La Universitatea Suceava va fi amplasat un panou unde tinerii pot să scrie mesaje legate de iubire, și unde vor primi obiecte simbolice pentru persoane pe care le iubesc”, a declarat Simona Sofronie, unul dintre tinerii liberali care organizează acest eveniment.
De asemenea, ea a precizat că în cursul acestei zile, între orele 12:00 și 16:00, tinerii liberali se vor afla și pe esplanada Casei de Cultură, unde cuplurile de îndrăgostiți se pot fotografia împreună. Simona Sofronie a precizat că toate fotografiile făcute vor fi publicate pe site-ul www.tnlsv.ro.
Nu în ultimul rând, tinerii liberali suceveni au spus că începând cu ora 21:00 tinerii sunt așteptați să vină în discoteca Shock, unde vor fi organizate concursuri cu premii.

Recomandări

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

Aproape 15.000 de vizitatori au trecut pragul muzeelor sucevene și au vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei, în Noaptea Muzeelor

Marșul tinerilor, acțiune de amploare pe străzile Sucevei pentru prevenirea violenței, consumului de droguri și a accidentelor rutiere