Contrabandă

Țigări de aproape 40.000 de euro, confiscate de polițiștii de frontieră suceveni

Țigările de contrabandă au fost confiscate

Weekendul trecut a adus pierderi considerabile contrabandiștilor de țigări din zona de munte a județului, în condițiile în care polițiștii de frontieră au deturnat un transport important din Ucraina. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, la finele săptămânii trecute un echipaj de la Sectorul Brodina a observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Straja, un grup de persoane care se deplasau de la frontieră spre interiorul țării cu mai multe colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea suspecților, efectuând somațiile legale prin voce, însă aceștia nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit pe teritoriul statului vecin. Imediat au fost anunțate autoritățile de frontieră ucrainene despre producerea evenimentului, iar la verificarea zonei au fost descoperite șapte colete cu țigări, de proveniență ucraineană. Țigările au fost transportate la sediul Sectorului, unde în urma inventarierii au fost înregistrate 15.000 de pachete de țigări de diferite mărci, în valoare de aproximativ 175.500 de lei, care au fost ridicate în vederea confiscării. Tot la sfârșitul săptămânii, echipa mixtă de control din Punctul de Trecere a Frontierei Siret a descoperit într-un microbuz condus de un cetățean român și într-un autoturism marca Lada condus de o femeie din Ucraina 620 de pachete țigări de proveniență ucraineană. Țigările au fost descoperite în scaunele microbuzului condus de cetățeanul român, respectiv pe corpul și în bagajele personale ale femeii. Comisarul-șef Poroch-Serițan a precizat că ambii conducători auto au fost sancționați contravențional cu amenzi de 5.000 de lei fiecare, iar țigările, în valoare de aproximativ 900 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Țigările de contrabandă au fost confiscate
Țigările de contrabandă au fost confiscate
Țigările de contrabandă au fost confiscate
Țigările de contrabandă au fost confiscate

Recomandări

Sume mari în dolari și euro, confiscate din spațiul de odihnă al șoferilor unui autocar verificat în Vama Siret

Piese auto, îmbrăcăminte și parfumuri ale unor cunoscute branduri, în valoare de 300.000 de euro, ridicate de polițiști

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Polițiștii de frontieră au confiscat un autoturism de 25.000 de euro furat din Germania și găsit la Vicovu de Sus