Nemulțumire

Termica refuză să mai semneze protocolul cu Bioenergy

Teodor Matei (dreapta), reprezentantul administratorului juridic al Termica, la ședința de Consiliu Local

Refuzul municipalității sucevene de a aproba un nou tarif de transport și distribuție a energiei termice la valoarea solicitată de Termica și avizată de ANRSC a dus la anularea protocolului stabilit prin negocieri, între producătorul de energie termică – Bioenergy și distribuitor – Termica.
Ieri, conducerea Primăriei Suceava a fost înștiințată oficial de anularea prevederilor stabilite prin protocol, prin care Termica se obliga să achite către Bioenergy 42% din valoarea încasărilor pentru energia termică furnizată.
Adresa oficială transmisă de la Termica, societate aflată în insolvență, în care deciziile sunt luate de administratorii judiciari și creditori, a ajuns ieri la primărie.
„Pentru că nu a fost aprobat prețul solicitat, justificat cu acte, nu mai semnăm protocolul cu Bioenergy. Acesta le era favorabil celor de la Bioenergy, care aveau siguranța efectuării plăților la un anumit cuantum. Asta nu înseamnă că nu vom furniza căldură și apă caldă populației, dacă va fi repornită producția la centrala pe biomasă”, a declarat Teodor Matei, reprezentantul administratorului judiciar de la Termica.
Tariful solicitat de Termica, încă din luna octombrie a anului trecut, este de 159 de lei plus TVA, pentru transportul și distribuția energiei termice. Vechiul preț, de 99 de lei, plus TVA, datează tocmai din 2006, când costurile materiei prime, în principal apă și energie electrică, erau chiar și de 6-7 ori mai mici decât în prezent.
Majorarea de tarif solicitată de Termica nu va afecta prețul plătit de populație pentru gigacalorie, care este menținut la valoarea de 185 de lei.
Subvenția pentru energia termică furnizată populației, o povară prea mare
Numai că, în ședința de Consiliu Local de joi dimineață, aleșii locali au propus cu totul alte tarife, stabilite nu după anumiți indicatori tehnici, ci după gradul de suportabilitate a bugetului local.
Dacă ar fi fost aprobat tariful cerut de Termica pentru transport și distribuție, bugetul local ar fi fost împovărat în această iarnă cu cheltuieli suplimentare de 7 milioane de lei (70 de miliarde de lei vechi), în vreme ce la tariful acceptat de majoritatea aleșilor locali, de 140 de lei, plus TVA, costurile suplimentare de achitare a subvenției de preț la energia termică consumată de populație sunt estimate la doar 5 milioane de lei (50 de miliarde de lei vechi).
În condițiile în care din taxele și impozitele plătite de suceveni se încasează doar 4 milioane de lei pe an, acest cost suplimentar, chiar și de 5 milioane de lei, reprezintă un efort bugetar uriaș, care blochează efectuarea altor investiții în oraș.
Blocaj financiar
Pe de altă parte, anularea „înțelegerii” făcute cu Termica îi afectează pe cei de la Bioenergy, care, având siguranța încasării constante a unor sume considerabile, puteau face aprovizionarea cu masă lemnoasă necesară pe timp de iarnă, ori chiar să acceseze un credit, din care să își asigure necesarul de biomasă pe durata sezonului rece.
Tocmai de aceea, în cursul zilei de ieri, a fost convocată o ședință a Consiliului de Administrație a firmei Adrem Invest, care a realizat investiția în noua centrală de termoficare de la Suceava, pentru a fi căutate soluții de funcționare pentru iarna 2014-2015. Pentru a fi deblocată furnizarea de combustibil – biomasă, Bioenergy trebuie să achite către Schweighofer, principalul lor furnizor, o factură restantă de 2,7 milioane de lei.
Plata parțială a datoriilor acumulate de suceveni pentru serviciile de termoficare, în valoare de 16 milioane de lei, ar rezolva problema, numai că încasările de la asociații lasă mult de dorit, fiind la fel de slabe ca într-o lună de vară.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.