Clientă veche

Tentativă de sinucidere repetată

A ajuns la urgențe după ce a încercat să se sinucidă. O tânără de 20 de ani din Gura Humorului a ajuns duminică, în jurul orei 14.00, la Spitalul Județean, în stare gravă, după ce a băut câteva pastile de diazepam cu vin după ce s-a certat cu părinții și cu câțiva dintre cunoscuții săi. Tânăra, Andreea Ț., a declarat că în acele momente a găsit că unica soluție era să-și pună capăt zilelor. Din fericire, prietenul fetei, aflat în apropiere, a anunțat imediat salvarea, care a transportat-o de urgență la spital. Pacienta a fost diagnosticată cu intoxicație și stres posttraumatic pe fond de personalitate dizarmonică tip histrionic și internată în secția de reanimare a Spitalului Județean „Sf. Ioan cel nou” din Suceava. Conform declarației medicilor, tânăra este cunoscută în spital ca având unele afecțiuni psihice, iar în urmă cu două săptămâni aceasta a fost internată în aceeași secție, de această dată cu intoxicație cu ciuperci.

Recomandări

”Fila”, individul care a înjunghiat în gât un bărbat în garsoniera din zona Gării Burdujeni, va sta 15 ani la pușcărie

”Fila”, individul care a înjunghiat un bărbat în garsoniera acestuia din zona Gării Burdujeni, a primit 15 ani de pușcărie
”Fila”, individul care a înjunghiat un bărbat în garsoniera acestuia din zona Gării Burdujeni, a primit 15 ani de pușcărie

O altercație între tineri din localități vecine s-a lăsat cu înjunghierea unuia dintre ei. Autorul are 18 ani