Tentativă de omor, în Burdujeni, după un scandal de la un loc de parcare



Zona în care a avut loc agresiunea
Zona în care a avut loc agresiunea

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Suceava, a ajuns la Spitalul Județean, luni seară, cu plăgi înjunghiate, fiind agresat de un localnic în vârstă de 52 de ani, după ce s-au luat la ceartă de la un loc de parcare. Scandalul s-a petrecut pe strada Jean Bart din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, în apropiere de Hotelul Socim. Bărbatul înjunghiat, Ovidiu B., în vârstă de 45 de ani, obișnuia să-și aducă prietena acasă, pe strada Jean Bart. A oprit în fața blocului acesteia, iar la scurt timp în zonă a ajuns cu mașina și agresorul, Vladimir T., în vârstă de 52 de ani, care locuiește în zonă. Din ancheta poliției rezultă că bărbatul de 52 de ani i-a cerut celuilalt să-și mute mașina, pentru a putea parca. Între cei doi a început un scandal, iar la un moment dat bărbatul de 52 de ani a luat din mașină un cuțit și l-a înjunghiat de mai multe ori pe celălalt. Victima s-a adăpostit în hotelul Socim, de unde a sunat la 112 și a cerut ajutor medical. Bărbatul înjunghiat a ajuns la Reanimarea Spitalului Județean Suceava, fiind diagnosticat cu plăgi înjunghiate multiple. Acesta avea două plăgi tăiate la torace și o plagă tăiată la umăr. Luni noapte, anchetatorii au decis ca suspectul să fie pus sub acuzare pentru infracțiunea de tentativă de omor. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arest.


Agresorul
Agresorul
Zona în care a avut loc agresiunea
Zona în care a avut loc agresiunea


Recomandări

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României