Fără majorări

Taxele și impozitele locale din Suceava vor rămâne la același nivel și în 2020

Anul viitor sucevenii vor plăti taxe și impozite locale la același nivel ca în 2019, chiar dacă legislația impune ca până pe 30 aprilie să fie indexate taxele și impozitele locale cu inflația din anul anterior.
„Chiar dacă suntem obligați prin lege să majorăm cu valoarea inflației – 4,63%, vom micșora cotele de impozitare astfel încât să rămână aceleași valori și pentru anul viitor”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Legislația fiscală impune indexarea taxelor și impozitelor locale cu inflația din anul anterior, care, conform datelor comunicare de Institutul Național de Statistică, a fost de 4,63%.
Practic, pentru a respecta legea, dar și a păstra valorile impozitelor la același nivel și anul viitor, municipalitatea suceveană va face o mărire a lor, urmată de o micșorare a cotelor de impozitare.
„Vom micșora cotele astfel încât cu majorarea de 4,63% să rămână la același nivel și pentru anul viitor, respectiv 1.013 lei/mp valoarea impozabilă la clădiri, încât pentru un apartament cu o cameră să se plătească 83 de lei, la un apartament de două camere 150 de lei, la trei camere 216 lei, iar la patru camere 250 de lei. Taxele și impozitele locale aferente anului 2020 vor fi identice cu cele din 2019”, a concluzionat edilul sucevean.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Luptători din Africa, Asia, America Latină și Europa vor urca în ring la ediția aniversară Colosseum Tournament 50 de la Suceava

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb – de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru