Urecheală?

Tăriceanu și Cioroianu la discuții

Tăriceanu și Cioroianu la discuții
Tăriceanu și Cioroianu la discuții

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a fost informat despre ultimele declarații ale ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, și va avea o discuție cu acesta, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru.
Surse ministeriale au declarat că, înaintea ședinței de Guvern, miniștrii liberali au discutat despre situația lui Cioroianu.
Ministrul de Externe Adrian Cioroianu a declarat, ieri, înaintea ședinței Biroului Politic Central al PNL, că afirmațiile sale privind expulzarea infractorilor în deșert a fost „neinspirată”, iar acest lucru nu se va întâmpla „prea curând”.
„Poate că trebuia să fiu mai atent în momentul în care am făcut acea afirmație, dar îmi mențin opinia că nu consulii și diplomații României creează probleme în afară, ci sunt oameni care sunt certați cu legea. Sigur că soluția nu este trimiterea lor în deșert, asta e foarte limpede și nici n-o să se întâmple prea curând, dar trebuie să ne punem foarte bine problema celor care pleacă și acolo se asociază fie unor ocupații dincolo de limita legii, fie intră în medii care nu-i ajută absolut deloc”, a declarat Cioroianu.
Ministrul de Externe Adrian Cioroianu a recunoscut, ieri, la finalul ședinței Biroului Politic Central, că a primit „reproșuri amicale” din partea colegilor liberali în ceea ce privește declarațiile sale publice din ultima vreme.
Vicepreședintele liberal, senatorul Puiu Hașotti, a declarat, ieri, la finalul ședinței Biroului Politic Central, că ministrul de Externe Adrian Cioroianu are în continuare sprijinul PNL și al Executivului, menționând că toți colegii liberali consideră că declarațiile lui Cioroianu au fost făcute „la cald” și au fost „nefericite”.

Recomandări

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice
Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Ministrul Educației și reprezentanți ai mediului economic au dezbătut la Universitatea Suceava dezvoltarea unor zone economice speciale în regiunea de nord-est

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb – de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru