Tăriceanu: Dacă mă uit la capitalul românesc, mă apucă întristarea

Efectele crizei financiare ar putea fi cu mult diminuate dacă în România ar exista o economie cu capital autohton puternic, nu dominată de marile companii străine, iar inițiative precum crearea Companiei Naționale Energetice au scopul de a întări capitalul românesc, a afirmat premierul Tăriceanu. „Efectele acestei crize ar putea fi mult diminuate dacă în România am putea avea o economie cu capital românesc puternic. În momentul de față economia românească e dominată de marile companii cu capital străin, iar acestea își vor diminua investițiile în această perioadă. Nu același lucru s-ar fi întâmplat dacă am fi avut o economie cu capital românesc puternic. Dacă o să mă uit însă la ce înseamnă capital românesc, pe mine mă apucă întristarea”, a declarat, vineri, primul-ministru într-o dezbatere cu studenții ASE.
Tăriceanu a arătat că scopul înființării Companiei Naționale Energetice a fost tocmai acela de a crea o companie românească puternică în stare să se extindă și pe piața regională. Premierul a adăugat că decizia de a nu mai privatiza CEC-ul a fost și ea bună, deoarece banca a reușit să crească de la o cotă de piață de 4% până la aproape 10%.
Primul-ministru a arătat că cea mai mare companie cu capital românesc este în prezent Arabesque, cu o cifră de afaceri de 700 milioane euro.
„În condițiile acestea, nu o să putem face competiție cu celelalte țări europene și nu atât cu țările din Vest, ci cu țările din zona Europei Centrale”, a spus Tăriceanu.
Șeful Executivului a adăugat că nu au mai rămas societăți care să se transforme în companii cu capital românesc puternic, dar cele care există trebuie sprijinite în special la export pentru a continua creșterea economică.

Recomandări

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei accelerarea finanțărilor europene pentru IMM-urile din Regiunea de Nord-Est

Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Autorizarea CCP contribuie la îndeplinirea unui obiectiv relevant în parcursul României către aderarea la OCDE

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Zeci de produse gătite ca pe vremea bunicilor au făcut deliciul participanților la Festivalul Produselor Tradiționale din Cornu Luncii

Suceava este reprezentată la Olimpiada Internațională de Biologie, de la Vilnius. Ștefanista Rebeca Ungureanu: „E ca o minune”