Ediția a XXXIII-a

Târgul olarilor și meșterilor populari „Ochiul de Păun”

Primăria municipiului Rădăuți, Muzeul Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț”, Casa Municipală de Cultură, Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale organizează la Rădăuți, în intervalul 28-30 august, cea de-a XXXIII-a ediție a Târgului olarilor și meșterilor populari „Ochiul de Păun”.
La ediția din acest an vor participa ceramiști din centrele de ceramică Horezu (Vâlcea), Baia Mare (Maramureș), Dorohoi, Botoșani (Botoșani), Corund, Miercurea Ciuc, Liliceni, Cârța (Harghita), Rădăuți și Marginea (Suceava), Deva (Hunedoara), Dej (Cluj), Pașcani (Iași), Arad (Arad), Sântana de Mureș (Mureș), Bistrița (Bistrița-Năsăud).
Meșterii populari vor expune spre vânzare obiecte tradiționale, unele cu caracter unicat. Obiectivul evenimentului vizează stimularea meșterilor populari în vederea producerii și valorificării obiectelor tradiționale specifice zonelor etnografice din care provin, cu predilecție a celor din ceramică. Organizatorii oferă sâmbătă, 29 august, distracție la maxim cu Summer Party și DJ Radu, iar duminică, 30 august, superspectacol cu Alessia, Pacha Man și Lidia Buble.

Recomandări

Nicolae Robu la deschiderea Târgului de Paști de la Suceava: „Astfel de inițiative ne reamintesc cât de importante sunt rădăcinile noastre și cât de frumos este să le păstrăm vii”

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, organizează o nouă ediție a Târgului de Paști

A patra ediție a Atelierului „Festivalul ouălor încondeiate” al Asociației Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei”, la Centrul Cultural Bucovina