Până pe 2 martie 2025

Târgul mărțișorului – Târg de Meșteri Populari, la Iulius Mall Suceava

Târgul mărțișorului - Târg de Meșteri Populari, la Iulius Mall Suceava

Începând de sâmbătă, 22 februarie, până duminică, 2 martie, inclusiv, Iulius Mall Suceava găzduiește „Târgul mărțișorului – Târg de Meșteri Populari”. Manifestarea este organizată de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural ”Bucovina”, în parteneriat cu centrul comercial.
Târgul se desfășoară în vederea promovării și valorificării mărțișoarelor tradiționale, dar și pentru a stimula meșterii populari în confecționarea și valorificarea obiectelor meșteșugărești, specifice zonelor pe care le reprezintă.
Meșterii expun spre vânzare obiecte meșteșugărești și nu numai, dar vedeta este mărțișorul, realizat în spiritul tradiției românești.
„Mărțișorul este simbolul substanței eterne, obicei și manifestare legată de Baba Dochia, un străvechi scenariu de înnoire simbolică a timpului în prag de primăvară. Proiectul își dorește să promoveze segmente ale culturii tradiționale, precum și meșteșugurile artistice, ca elemente ale patrimoniului imaterial specifice Bucovinei, dar nu în ultimul rând și turismul cultural. Meșterii populari vă așteaptă cu drag, în târg!”, a spus Eutasia Rusu, reprezentantă a Centrului Cultural ”Bucovina”, care se ocupă de buna desfășurare a târgului.
Mărțișorul este întâlnit de secole nu doar în România, ci și în Serbia, Macedonia, Republica Moldova și Bulgaria.
În anul 2017, „Mărțișorul” a fost înscris de UNESCO, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, ca element de patrimoniu cultural imaterial.

Târgul mărțișorului - Târg de Meșteri Populari, la Iulius Mall Suceava
Târgul mărțișorului – Târg de Meșteri Populari, la Iulius Mall Suceava
Târgul mărțișorului - Târg de Meșteri Populari, la Iulius Mall Suceava
Târgul mărțișorului – Târg de Meșteri Populari, la Iulius Mall Suceava

Târgul mărțișorului - Târg de Meșteri Populari, la Iulius Mall Suceava
Târgul mărțișorului - Târg de Meșteri Populari, la Iulius Mall Suceava
Târgul mărțișorului - Târg de Meșteri Populari, la Iulius Mall Suceava
Târgul mărțișorului - Târg de Meșteri Populari, la Iulius Mall Suceava
Târgul mărțișorului - Târg de Meșteri Populari, la Iulius Mall Suceava
Târgul mărțișorului - Târg de Meșteri Populari, la Iulius Mall Suceava
Târgul mărțișorului - Târg de Meșteri Populari, la Iulius Mall Suceava
Târgul mărțișorului - Târg de Meșteri Populari, la Iulius Mall Suceava

Recomandări

Prima ediție a Festivalului „Folk S’aline” aduce la Cacica concerte cu nume mari ale muzicii românești, produse tradiționale și activități pentru familie

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Vatra Dornei printr-un eveniment dedicat tradiției și portului popular

A început Târgul de Sânziene, eveniment organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”

Rădăuțiul se pregătește de sărbătoare. Zilele Municipiului și Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul” aduc o săptămână de tradiții, spectacole și invitați din nouă țări