Oportunități

Târg de locuri de muncă și cursuri de calificare, la Gura Humorului

În perioada 7-8 iunie, Fundația umanitară “Silvia” și Primăria orașului Gura Humorului au organizat un târg al locurilor de muncă. 25 de angajatori au oferit 150 de locuri de muncă în domenii precum: turism, industrie alimentară, industrie textilă, prestări servicii, prelucrarea lemnului, electrotehnică, agent vânzări, construcții. Au existat și oferte pentru muncă în străinătate, în special în agricultură, pentru Germania.
Organizatorii au precizat că aproximativ 700 de persoane au trecut pragul târgului, din care peste 400 nu au un loc de muncă de mai bine de un an. Locuitorii din zona Humorului care caută un loc de muncă provin din toate categoriile sociale, iar ca nivel de studii predomină persoanele cu studii gimnaziale și medii. Printre cei care caută un serviciu s-au numărat și persoane cu studii universitare și postuniversitare.
“Din păcate, se constată o lipsă a personalului calificat la nivelul pieței muncii din această zonă. Mulți oamenii vor să muncească, dar nu au nici o specializare. Din acest motiv, Fundația umanitară «Silvia» va organiza cursuri de calificare și reconversie profesională în deplin acord cu piața muncii și cu propunerile angajatorilor. Menționăm că aceste cursuri vor fi gratuite. În luna ianuarie a anului viitor vom organiza un al doilea târg al locurilor de muncă la Gura Humorului”, ne-a spus reprezentantul organizatorilor, prof. George Checheriță.
Inițiativa organizării acestui târg a fost apreciată de numeroșii participanți, o parte dintre ei reușind să găsească un loc de muncă. Persoanele care nu au reușit să se angajeze au șanse reale de a-și găsi un loc de muncă în viitor, dacă acceptă să urmeze cursuri de specializare și formare profesională în acord cu piața muncii.

Târg de locuri de muncă și cursuri de calificare, la Gura Humorului
Târg de locuri de muncă și cursuri de calificare, la Gura Humorului
Târg de locuri de muncă și cursuri de calificare, la Gura Humorului
Târg de locuri de muncă și cursuri de calificare, la Gura Humorului
Târg de locuri de muncă și cursuri de calificare, la Gura Humorului
Târg de locuri de muncă și cursuri de calificare, la Gura Humorului

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Înscrieri la Școala Postliceală Sanitară de stat. Optometrist, tehnician maseur și ergoterapeut, FĂRĂ TAXĂ, în oferta instituției