Din 22 iunie

Țăranii și ciobanii neînregistrați la DSV vor fi scoși afară din piețe



Țăranii și ciobanii din județ care nu și-au înregistrat activitatea la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava nu vor mai putea să își vândă produsele în piețe, începând cu 22 iunie. Anunțul a fost făcut ieri de către purtătorul de cuvânt al DSVSA, doctor Vasile Semeniuc, care a precizat că la data menționată expiră derogarea dată în urmă cu câteva luni de autoritățile veterinare. Micii producători au avut timp să își înregistreze activitatea, iar cei care nu au făcut-o până acum sunt așteptați la sediul direcției până pe 22 iunie.
În conformitate cu Ordinul numărul 301 din 2006 al Autorității Naționale Sanitar Veterinare, prin care sunt stabilite modalitățile de vânzare directă a produselor primare, precum laptele, de vânzare cu amănuntul și de fabricare a alimentelor, țăranii dar și carmangeriile, măcelăriile și centrele de prelucrare a laptelui (categorie în care intră și stânele), își pot comercializa produsele obținute doar dacă sunt înregistrate la DSVSA.
Pentru a-și putea vinde produsele la piață, țăranii trebuie să facă o cerere în care să precizeze cantitățile de produse supuse vânzării directe, locurile de vânzare, dar și adresa, astfel încât veterinarii să aibă control asupra trasabilității mărfii. Fiecare mic producător primește un număr și un document de înregistrare. Pentru a se înregistra la DSVSA, gospodarii vor trebui să plătească o taxă.
Vasile Semeniuc a declarat că în conformitate cu ordinul 301, se interzice cu desăvârșire comercializarea de produse alimentare neînregistrate, dar că este posibil să apară până pe 22 iunie unele modificări ale actului normativ. Țăranii vor trebui să aplice măsuri de prevenire a contaminării produselor, să se asigure că animalele sunt sănătoase, iar echipamentele utilizate în procesul de producție curate. De asemenea, persoanele care manipulează produsele trebuie să fie sănătoase și să completeze registrul cu vânzările înregistrate.
Țăranii care nu vor respecta prevederile noului act normativ sunt pasibili de amenzi și să nu mai fie lăsați să își comercializeze produsele.



Recomandări

Directorul DSV Suceava face apel la responsabilitatea celor care lucrează în bucătării și a șefilor acestora

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin