Tânăr mort după ce a intrat cu motocicleta într-un parapet din beton

Accident cu final tragic, duminică după-amiază, în satul Găinești, comuna Slatina, un tânăr în vârstă de 28 de ani pierzându-și viața după ce a pierdut controlul asupra motocicletei cu care se deplasa.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 18.00, pe DJ 209A, pe raza satului Găinești, din comuna Slatina.
Din primele cercetări ale poliției rezultă că Gheorghiță Giurgiuveanu, în vârstă de 28 de ani, localnic, în timp ce conducea o motocicletă Kawasaki, la ieșirea din Găinești spre Slatina, a pierdut controlul acesteia spre partea stângă a direcției de mers. Motorul s-a izbit frontal într-un parapet din beton.
Tânărul a fost preluat de la locul accidentului de un echipaj de pe ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava unde, în jurul orei 20.45, a fost declarat decedat.
Tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma verificărilor efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că motocicleta marca Kawasaki nu avea montată plăcuță cu număr de înmatriculare, aceasta fiind neînmatriculată.
Polițiștii au deschis dosar de cercetare penală, însă, având în vedere tragedia consumată, asta nu mai contează.

Recomandări

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

La 20 de ani, fără experiență, dar cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra BMW-ului într-o depășire și a provocat o tragedie

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița

Un tânăr de 18 ani a decedat, iar alţi doi au fost răniţi, într-un accident produs la Moldovița