Tânăr bătut, deposedat de telefon și bani și descălțat la propriu de doi tâlhari minori

Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni
Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni

Doi minori din municipiul Fălticeni au fost arestați preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, după ce au atacat un alt tânăr pe care l-au lovit, deposedat de bunuri și umilit.
Fapta deosebit de gravă a fost descrisă de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Pe 13 decembrie, în jurul orei 17:10, pe timp de noapte, cei doi inculpați, în vârstă de 16 și respectiv 17 ani, au acostat pe o stradă din Fălticeni un alt tânăr de 17 ani. Victima a fost lovită în mod repetat cu pumnii în zona feței, fiind deposedată de telefonul mobil iPhone 6. Din cercetări rezultă că unul dintre inculpați a controlat victima în buzunare și i-a luat mai multe bunuri și o sumă de bani.
Coșmarul tânărului atacat nu s-a oprit aici. Acesta a fost dus de cei doi în spatele unui bloc, unde a fost lovit din nou. Aici, tânărul bătut a fost obligat să le dea celor doi perechea de adidași din picioare.
Polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Fălticeni au demarat imediat cercetări pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
La două zile de la comiterea faptei, miercuri, 15 decembrie, cei doi suspecți au fost identificați, audiați și reținuți în arestul poliției județene.
Joi, 16 decembrie, în urma propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, Costi F., în vârstă de 17 ani, și Roberto R., de 16 ani, ambii din Fălticeni, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Cei doi au recunoscut doar parțial comiterea faptei și se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.

Recomandări

Doi frați care au bătut rău un om pe stradă, arestați după ce, aflați sub control judiciar, s-au bătut și între ei

O pedeapsă cu executare și trei mai blânde, față de o gașcă de indivizi care au comis răfuieli în trafic și agresiuni

Pedepse serioase pentru trei tineri care i-au bătut și sechestrat pe cei care le-au comandat droguri, dar nu aveau bani

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți