Decizie de Consiliu Local

Tamara Buciuceanu Botez și Vasile Andriu, noi nume de străzi în municipiul Suceava

Propunerea de atribuire a numelor celor două personalități îi aparține primarului Ion Lungu

Nomenclatorul stradal din municipiul Suceava se mărește, din luna februarie, cu două noi nume de străzi – Tamara Buciuceanu Botez și Vasile Andriu.
Propunerea de atribuire a numelor celor două personalități, una din domeniul artistic, iar cealaltă din domeniul medical, îi aparține primarului Ion Lungu.
Conform proiectului de hotărâre care va fi discutat în ședința de joi, 30 ianuarie, ambele artere de circulație sunt în Cartierul Tinereții, de pe Dealul Mănăstirii, la capătul dinspre orașul Salcea, cea mai apropiată stradă fiind Mircea Motrici, ambele fiind paralele cu strada Cuza Vodă (DN 29).
Personalitate unică, Tamara Buciuceanu Botez a scris pagini de istorie în cei peste 65 de ani de carieră, interpretând roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune și film. A fost una dintre reprezentantele generației de aur a teatrului românesc, fiind supranumită „Doamna comediei românești“.
Tamara Buciuceanu Botez a locuit în Suceava înainte de a se muta la Iași, iar în aprilie 1998 i s-a oferit, în semn de prețuire, titlul de „Cetățean de onoare” al Sucevei. Tamara Buciuceanu Botez a murit la 90 de ani, pe 15 octombrie 2019.
Cea de-a doua personalitate al cărei nume îl primește o stradă din municipiul reședință de județ este renumitul chirurg Vasile Andriu.
Continuator al școlii moderne de chirurgie în Bucovina, timp de 32 de ani, Vasile Andriu s-a născut la Fălticeni, la 27 august 1917, și a încetat din viață pe 24 iulie 2003.
Șef al filialei de chirurgie a Spitalului Suceava, iar ulterior și președinte al Consiliului Județean al medicilor și farmaciștilor, a fost recompensat cu Ordinul Meritul Militar și titlul de Medic Emerit, precum și cu Ordinul Muncii.
Pe 30 august 1999 a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Suceava.

Recomandări

Posturi de medici ocupate cu note de top și zeci de locuri libere pentru asistenți, infirmiere și brancardieri, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Pasajul subteran de la Ambro va fi reabilitat odată cu lucrările la magistrala de apă și canalizare din municipiul Suceava

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului

Tradiția vindecării și numele Sfântului Ioan cel Nou, unite de regretatul doctor Cristian Irimie pe frontispiciul spitalului sucevean

Neurochirurgia, între rădăcini și viitor. Dr. Iustinian Ioachim Simion, la o întâlnire emoționantă cu fălticenenii, la debutul Zilelor Culturii Fălticenene 2026