Trend bun

Tăierile ilegale în fondul forestier, administrat de Direcția Silvică, au scăzut la jumătate

Tăierile ilegale de arbori înregistrate în suprafețele de pădure administrate de către Direcția Silvică Suceava au scăzut aproape la jumătate. Șeful instituției, Sorin Ciobanu, a exemplificat cu perioada 2002-2012. El a arătat că dacă în 2011 volumul tăierilor ilegale era de 13.189 de metri cubi în 2012 acesta a scăzut la 7.928 de metri cubi. Sorin Ciobanu a declarat că succesul se datorează unor măsuri ferme luate la nivelul Direcției Silvice care vizează responsabilizarea personalului silvic cu privire la gravitatea inmplicării acestuia în acțiunile ilegale asupra pădurii și disciplinarea agențilro economici care desfășoară lucrări de exploatare în fondul forestier. « De asemenea am luat o serie de măsuri specifice precum analizarea și onorarea solicitărilor proprietarilor de păduri private privind asigurarea pazei pe bază de contracte astfel încât să se prevină faptele ilegale, creșterea eficienței activității de pază a pădurilor în sensul efecuării de controale inopinate în fondul forestier, cu precădere în zonele în care se constată sustrageri de material lemnos sau în zonele expuse foarte expuse furturilor, desfășurarea de acțiuni comune cu organele de jandarmi și poliție, folosirea armamentului din dotare în activitatea de pază, parcurgerea tuturor cantoanelor silvice cu cel puțin două inspecții de fond pe an punându-se accent pe starea semnelor hotar, instruirea permanentă a personalului silvic cu privire la legislația silvică în vigoare și efectuarea de controale tematice privind activitatea desfășurată de subunități în cursul unui an sau pentru o perioadă de timp », a declarat directorul Direcției Silvice.

Recomandări

Tăieri ilegale de arbori, în valoare de 34.000 de lei, identificate de Garda Forestieră Suceava, în luna martie

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile