Distincție

Suceveanul medaliat la Jocurile Invictus, cetățean de onoare al municipiului Câmpulung Moldovenesc

Ciprian Iriciuc a primit titlul de cetățean de onoare de la primarul Mihăiță Negură
Ciprian Iriciuc a primit titlul de cetățean de onoare de la primarul Mihăiță Negură

Suceveanul care a câștigat medalia de bronz la proba de canotaj în sală la ediția din acest an a Jocurilor Invictus, competiție dedicată militarilor răniți în teatrele de operații, a fost distins cu titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Câmpulung Moldovenesc, localitatea sa natală.
Căpitanul Adrian Ciprian Iriciuc a fost distins de primarul Mihăiță Negură, care l-a felicitat în numele său, dar și al colegilor consilieri locali pentru performanța deosebită obținută. Căpitanul Ciprian Iriciuc trăiește cu schije în umăr, torace, șold și plămâni, în urma unui atentat terorist în Afganistan, însă această încercare a vieții nu l-a dărâmat, din contră, l-a făcut un om și mai puternic.
Ciprian Iriciuc, în vârstă de 34 de ani, și-a dedicat până acum viața sportului și carierei militare, reușind să performeze în ambele. Câmpulungeanul a jucat handbal timp de opt ani de zile, fiind unul dintre artizanii primei promovări a echipei Universitatea Suceava în primul eșalon al handbalului românesc. După cariera de handbalist, Iriciuc a ales sistemul militar, la arma vânători de munte. Din această postură a participat la două misiuni internaționale în Afganistan, una în 2011 și una în 2015.
În timpul celei de-a doua misiuni, în timp ce conducea o patrulă pedestră, în calitate de comandant de pluton, în apropiere de aeroportul Kandahar, suceveanul a fost rănit grav în urma exploziei unui vehicul capcană.
În urma accidentului, suceveanul a rămas cu mai multe schije în corp. Medici nu le-au extras pe toate din cauza riscurilor de apariție a unor complicații. Ciprian Iriciuc are restricții legate de expunerea la frig, este apt limitat ca militar, însă în mare duce o viață normală. Asta și pentru că este un om care a făcut toată viața sport, iar caracterul său puternic l-a ajutat să treacă peste momentele grele.
După ce a trecut de selecții și probe, a fost ales să reprezinte România la Invictus Games Toronto 2017, la proba de canotaj în sală. Nu a avut pregătire în canotaj, dar antrenorii i-au văzut potențialul și l-au orientat spre această disciplină. Proba presupune parcurgerea unei distanțe cât mai mari într-un timp stabilit, la ergometru, un aparat care măsoară viteza de deplasare foarte apropiat de condițiile de pe apă.
Suceveanul a obținut locul III la proba de rezistență, de 4 minute. La probă au participat 56 de concurenți. El a concurat la categoria IR 6, a militarilor cu rănile cele mai ușoare în urma accidentelor din teatrele de operații.
Pentru meritele sale, suceveanul va fi și unul dintre nominalizații ediției din acest an a Galei „Top 10 Suceveni”, eveniment organizat pe 8 decembrie de Monitorul de Suceava.

Căpitanul Ciprian Iriciuc
Căpitanul Ciprian Iriciuc
În timpul probei care i-a adus bronzul
În timpul probei care i-a adus bronzul
Suceveanul medaliat la Jocurile Invictus, cetățean de onoare al municipiului Câmpulung Moldovenesc
Suceveanul medaliat la Jocurile Invictus, cetățean de onoare al municipiului Câmpulung Moldovenesc
Ciprian Iriciuc a primit titlul de cetățean de onoare de la primarul Mihăiță Negură
Ciprian Iriciuc a primit titlul de cetățean de onoare de la primarul Mihăiță Negură

Recomandări

Maestrul Matei Vișniec a devenit Doctor Honoris Causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza” și cetățean de onoare al Iașiului

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, distins cu „Diploma de Onoare” pentru contribuția la păstrarea memoriei eroilor neamului

Prima româncă absolventă a Academiei „West Point”, fostă elevă a Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc, a devenit oficial ofițer al armatei române

Prima româncă absolventă a Academiei „West Point”, fostă elevă a Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc, a devenit oficial ofițer al armatei române