Antrenorul Florin Ciubotariu de la LPS Suceava, care ocupă și funcția de președinte al Asociației Județene de Handbal, a anunțat că a luat decizia de a candida pentru un loc în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal la alegerile programate vineri, 24 aprilie.
„Îmi anunț oficial candidatura pentru CA al FRH. Îl susțin pe Bogdan Voina pentru președinție, având o viziune comună pentru redresarea handbalului prin dezvoltarea sportului de masă și inițierea timpurie a copiilor. De asemenea, dorim competiții mai solide și un număr mai mare de meciuri prin crearea unei structuri clare care să conducă la creșterea bazei de sportivi. Referitor la drumul spre performanță, intenționăm să facem o selecție extinsă prin formarea de loturi A și B, astfel încât să oferim juniorilor o expunere internațională constantă. Este timpul să construim viitorul pe baze corecte și profesioniste! Handbalul românesc are o voce. E timpul să o ascultăm”, a transmis fostul mare handbalist sucevean.
În total, 48 de persoane candidează pentru cele 15 locuri în Consiliul de Administrație al FRH.
Pentru funcția de președinte al Federației Române de Handbal se vor afla în competiție Constantin Din, Sorin Dinu, Cristian Potoră și Bogdan Voina, iar pentru postul de vicepreședinte, Alexandru Dedu, Mariana Tîrcă, Ramona Farcău și Adrian Cosman.





