Administrație

Suceava și Abruzzo se asociază pentru a atrage fonduri europene

Județul Suceava și regiunea italiană Abruzzo vor constitui o asociație prin care să acceseze noi programe europene cu fonduri nerambursabile, a anunțat purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean, Cătălin Nechifor. El a arătat că deja au fost identificate două domenii de interes pe care s-ar putea face proiecte, și anume domeniul cultural și cel social.
„Am putea face proiecte pentru promovarea culturii sucevene și a celei din Abruzzo în cadrul Uniunii Europene. Apoi am putea să facem ceva pentru copiii din județul nostru ai căror părinți sunt plecați la muncă în Italia și care au probleme foarte grave acasă. Să facem un proiect pentru consiliere psihologică, pentru că s-a ajuns ca unii copii să se sinucidă. Trebuie să admitem că părinții nu au plecat la muncă în străinătate de huzur, de bucurie, ci pentru că nu au altă variantă. Se întâmplă lucruri extrem de grave și trebuie să ne implicăm serios”, a spus Nechifor.
El a menționat că acum se lucrează la statutul asociației, din care vor face parte atât persoane fizice, cât și juridice din cele două zone. De altfel, o delegație din regiunea Abruzzo va fi prezentă la Suceava la finele acestei luni.
De precizat că între județul Suceava și regiunea Abruzzo există încheiat un parteneriat de colaborare de circa un an de zile.

Recomandări

Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava

Deputatul Petru Negrea anunță că AUR a depus un proiect de lege pentru scutirea de la plata impozitului a locuințelor fără utilitățile de bază

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care și-a pierdut recent mama