Competiții

Suceava găzduiește anul acesta patru olimpiade naționale

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a desemnat județul Suceava să găzduiască patru olimpiade școlare naționale. Este vorba despre olimpiada națională de limba ucraineană, limbă maternă, olimpiada națională de limba germană, limbi moderne, olimpiada de limba rusă, de asemenea la secțiunea limbi moderne și olimpiada națională de astronomie.
Toate cele patru competiții vor avea loc în aceeași perioadă, respectiv în a doua săptămână a lunii aprilie.
La fiecare dintre disciplinele menționate, a avut deja loc faza pe școală, urmând ca în luna februarie și martie să se organizeze competițiile locale și județene în urma cărora vor fi desemnați calificații pentru ultima fază, cea națională, a olimpiadelor.
Ministerul Educației a stabilit un buget pentru fiecare dintre olimpiadele naționale. Cazarea și masa participanților va fi asigurată de către Inspectoratul Școlar Suceava la unitățile de învățământ din rețeaua proprie.
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului va susține financiar organizarea a 58 de olimpiade naționale în acest an. Din cauza problemelor financiare existente, numărul participanților la etapele naționale ale olimpiadelor a fost însă redus, comparativ cu anii anteriori.
Totodată, pentru anumite discipline, ministerul a decis organizarea de faze naționale o dată la doi ani și nu anual, așa cum se obișnuia.

Recomandări

Președintele Consiliului Județean anunță o posibilă finanțare externă sau prin CNI pentru noul terminal de aproape 11.000 de metri al Aeroportului Suceava

Delegație de la „Mihai Eminescu”, prezentă la conferința „Primele încercări de cercetare: căutări, rezultate, perspective”, la Cernăuți

Elevii și-au pus la încercare creativitatea și exprimarea liberă în limba engleză la Concursul Speak Out