La finele săptămânii trecute, ștefaniștii (elevi, părinți, profesori și invitații), au alergat în grup, pe traseul Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” – parcul Șipote, pădurea Cetății, Cetatea de Scaun – Balada – Casa de cultură – liceu, pentru cea mai frumoasă fată, care va câștiga titlul de Miss la Balul Bobocilor, care are loc joi, 19 octombrie, de la ora 18.00.
Evenimentul „Ștefan aleargă pentru Domnitza”, organizat de clubul Dynamic, recent înființat, a atras 28 de participanți, care au parcurs întregul traseu, bucurându-se de mișcarea în aer liber, soarele strălucitor și minunatele culori ale toamnei.
Datorită implicării lor, cea care va fi desemnată domnița Balului Bobocilor va beneficia de un premiu special.
La evenimentul de sâmbătă membrii clubului au oferit participanților apă și prăjituri, în cele două puncte de hidratare/alimentare create pe traseu.
„Ne-am strâns noi, oștenii (elevi, părinți, profesori, invitați) pentru a alerga către Cetatea lui Ștefan, în zi frumoasă de toamnă. Ne-am umplut sufletele de lumină, am urcat umăr la umăr și am izbândit! Domnitza cea mai frumoasă de la Curtea lui Ștefan cel Mare va avea la Marele Bal un premiu”, au postat pe pagina lor de Facebook membrii clubului, după alergarea în grup de sâmbătă.
Clubul Dynamic a fost înființat la începutul lunii octombrie și se adresează ștefaniștilor de toate vârstele, iubitori ai alergării, ciclismului, drumeției pe munte.
Coordonatorii clubului sunt profesorii Daniela și Ovidiu Marcu.
Membrii fondatori (elevi) sunt Tifui Ioan Alexandru, Arseni Teodora Mădălina, Popovici Alexandru, Pomparău George-Adelyn, Macovei Monica-Ioana, Alexiuc Dragoș, Tăbușcă Ștefana, Vida Ștefana, Nistor Răzvan, Oprea Călin, Pricopaș Adelina, Avăcăriței Sergiu, Simion Munteanu Bogdan Ioan.
Motto-ul clubului este: !(Anemic) by (Dynamic). Fugit irreparabile Stefan.
Expresia !(Anemic) înseamnă „not Anemic” și este scrisă în limbajul de programare C++.






