Hotărâre

Stan susține că PSD nu va vota bugetul pe 2008 dacă nu-i vor fi preluate amendamentele



Deputatul PSD de Suceava Ioan Stan a declarat ieri că PSD va vota împotriva bugetului pe anul 2008 dacă actuala putere nu va ține cont de amendamentele social democraților. El a dat exemplul agriculturii, pentru care PSD cere alocarea a 3% din Produsul Intern Brut (PIB). „Nu voi vota bugetul decât în condițiile în care vor fi alocați 3% din PIB pentru agricultură. Am informații sigure că negocierile s-au purtat pentru 2 sau sub 2%, iar domnul ministru Remeș va trebui să demisoneze în condițiile în care nu este în stare să fac acest lucru”, a declarat Stan.
Parlamentarul social democrat a arătat că nemulțumiri legate de proiectul de buget pe 2008 au venit și din partea PRM și PC și crede că dacă bugetul pică, guvernul ar trebui să-și dea demisia.
„La o discuție cu alți colegi de-ai mei am constatat că și celelalte ministere au parte de același tratament și dacă măsurile social democrate propuse de PSD nu vor fi preluate, acest buget nu va fi votat. De datat asta cred că va fi o reușită, întrucât mari nemulțumiri le aU și PRM și PC, și sper să nu se mai întâmple ca la moțiunea de cenzură și cu părere de rău vom scăpa de acest guvern”, a mai spus Stan.



Recomandări

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Senatorul Ioan Stan atenționează că PSD nu va vota bugetul de stat dacă nu vor fi incluse propunerile de măsuri sociale și de investiții

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan consideră că tăierea salariilor din sistemul bugetar „la grămadă, cu toporul, nu este reformă!”

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD