Spațiile unde au fost demolate garajele din Obcini, utilizabile ca parcări

Spațiile libere rămase după demolarea garajelor de pe străzile Mesteacănului, Duzilor și de pe bulevardul Corneliu Coposu, din cartierul Obcini din municipiul Suceava, pot fi folosite ca parcări.

Municipalitatea suceveană a anunțat că pe amplasamentele unde au fost demolate garajele, în Obcini, au fost realizate amenajări provizorii cu piatră spartă, pentru a permite utilizarea acestor spații ca parcări până la implementarea proiectului de investiții.

Conform reprezentanților Primăriei Suceava, proiectul prevede construcția unei parcări supraterane etajate, amenajarea unei parcări la nivelul solului și realizarea unei grădinițe moderne, menite să deservească locuitorii cartierului. Deocamdată nu sunt avansate termene pentru realizarea acestor investiții utile comunității.

Recomandări

Investiții de peste 72 de milioane de euro în educație, mobilitate urbană, eficiență energetică, spații verzi și turism în municipiul Suceava

Primăria Suceava continuă amenajarea spațiilor verzi în zonele unde au fost construite parcări în locul garajelor demolate