Stadiu lucrări

Șoseaua de centură a Sucevei va fi asfaltată în prima parte a lunii viitoare

Asfaltarea șoselei de centură
Asfaltarea șoselei de centură

Stratul de uzură pe șoseaua de centură a Sucevei va fi turnat în prima parte a lunii viitoare, astfel încât după 15 august a.c. va fi asfaltată toată varianta ocolitoare a municipiului reședință de județ. Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, joi, în conferință de presă, că firmele care execută această investiție au recuperat întârzierile provocate de ploile din această vară și toate termenele vor fi respectate. Până în data de 17 septembrie, când trebuie să aibă loc finalizarea drumului, vor fi executate celelalte lucrări, care se vor încheia cu marcajele.
Prefectul Mirela Adomnicăi a mai spus că și lucrările de întreținere și de reparații la podurile de pe drumurile naționale sunt în grafic. Pe DN 18 tronson III, la intrarea în județ dinspre Maramureș, au început marcajele și au fost montate 40% din indicatoarele verticale, joi s-a finalizat covorul asfaltic pe tronsonul de 4 km Bunești -Cumpărătura și s-au relocat utilajele pentru asfaltarea tronsonului de 24 de km Spătărești-Drăgoiești. Vineri se finalizează asfaltarea între Vicovu de Jos și Vicovu de Sus, iar săptămâna viitoare Chiril – Dorna Arini și Palma -Ciumârna. Urmează Rădăuți – Ratoș, Sucevița – Rădăuți și Vama – Pojorâta.
Tot săptămâna viitoare va fi recepționat podul de la Paltinul, care a fost supus reparațiilor capitale, executate de aceeași firmă care a reabilitat și podul de la Milișăuți. Pentru podul de la Sucevița, calamitat în urma inundațiilor din acest an, este în curs de semnare contractul de proiectare, iar pentru podurile de la Capu Câmpului, Ciumârna și Crucea, avariate la inundațiile de anul trecut, a demarat procedura de achiziție a contractului de lucrări în procedură de urgență. Pentru podul de la Vatra Moldoviței contractul a fost deja semnat.

Recomandări

Șoldan anunță începerea modernizării DJ 208F în zona Vadu Moldovei, care nu a mai văzut asfalt pe anumite porțiuni de peste 15 ani

Gheorghe Șoldan anunță modernizarea a 26 de kilometri de drumuri afectate de inundațiile din zona Broșteni – Dîrmoxa

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Primăria Fălticeni finalizează modernizarea străzii Unirii, pe care se va putea circula în maxim o săptămână