Șoferi băuți, prinși conducând pe drumurile din județ



În weekend polițiștii suceveni au prins în trafic numeroși șoferi băuți, cea mai mare alcoolemie înregistrându-se la un bărbat de 50 de ani, din Ciocănești.
Vineri seară, la ora 22.20, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe DN 18 Ciocănești autoturismul condus de un bărbat de 50 ani, din comuna Ciocănești.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02.55, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit pentru control pe strada Ciprian Porumbescu din localitate autoturismul condus de un localnic de 43 ani.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedura, după cum se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări