Șofer rănit după ce remorca unei autoutilitare a ajuns pe contrasens

Sâmbătă, la ora 07.30, în timp ce conducea o autoutilitară cu remorcă pe DN 17, pe raza comunei Pojorâta, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, un bărbat de 47 de ani, din comuna Horodniceni, a intrat în coliziune cu partea stânga spate a remorcii în autoutilitara condusă regulamentar din sensul opus de un bărbat de 63 de ani, din municipiul Vatra Dornei.În urma coliziunii, conducătorul auto de 63 de ani a suferit mai multe leziuni, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire