Șofer implicat în două accidente în interval de câteva ore

Duminică dimineață, la ora 04.15, un bărbat de 30 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe DC 54, în interiorul localității Poiana, comuna Zvoriștea, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în impact frontal cu un cap de pod. În urma accidentului de circulație a rezultat autoaccidentarea conducătorului auto. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgențe Suceava, unde în urma consultațiilor medicale a fost diagnosticat cu „traumatism cervico-dorsal, traumatism bazin, traumatism femur stâng”, rămânând internat.În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că anterior producerii accidentului de circulație, șoferul s-a izbit cu mașina într-o autoutilitară ce se afla staționată pe partea carosabilă. În urma impactului a rezultat doar avarierea autoutilitarei.„Șoferul de 30 de ani nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, acestuia i s-au recoltat 2 mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice