Drum cu ghinion

Șofer de pe un maxi-taxi, cercetat pentru părăsirea locului accidentului

Un bărbat din municipiul Suceava, Ovidiu U., în vârstă de 39 de ani, șofer pe un microbuz maxi-taxi, s-a ales cu dosar penal, după ce unul dintre pasagerii pe care-i transporta a ajuns la spital, la o zi de la o tamponare în care a fost implicat autovehiculul de transport în comun. Marți seară, în jurul orei 18:30, Spitalul Județean Suceava a anunțat Poliția despre faptul că la „Urgențele” unității medicale s-a prezentat o tânără, Ana P., în vârstă de 25 de ani, din comuna Grănicești, care susține că a fost victima unui accident de circulație.
Tânăra respectivă le-a spus polițiștilor sosiți la spital că accidentul s-ar fi produs în dimineața zilei de luni, 12 ianuarie, în jurul orei 8:20. Ana P. a declarat că se afla într-un maxi-taxi, pe strada Mărășești, în momentul în care microbuzul a fost implicat într-o tamponare, iar ea a căzut și s-a lovit. Deși, inițial, a crezut că nu are nimic și a coborât două stații mai încolo, a început să se simtă rău ulterior, motiv pentru care marți seară a decis să vină la spital. Medicii care au consultat-o au stabilit că tânăra prezintă un traumatism cranio-cerebral minor, pentru care necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea.
„Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Creșterea numărului de motociclete din trafic aduce risc ridicat de accidente grave, mai ales în weekenduri și în zonele turistice

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna

Mobilizare pentru salvarea unui tânăr care se răsturnase cu mașina pe un drum montan, neaccesibil Ambulanței