„Simpozion – Dialoguri despre literatura contemporană”

„Dialoguri despre literatura contemporană”

Asociația de Cooperare Cultural-Educațională Suceava, în asociere cu Primăria Municipiului Suceava și Universitatea „Ștefan cel Mare”, lansează proiectul „Simpozion – Dialoguri despre literatura contemporană”, care se va desfășura pe parcursul lunii decembrie a.c., la universitatea suceveană – Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării.
Vor fi organizate conferințe și întâlniri cu scriitori, critici și teoreticieni, personalități de anvergură națională și internațională din domeniul culturii și literaturii române, redactori ai revistelor de prestigiu din țară („Caiete Critice”, „Revista de istorie și teorie literară” din București, „Vatra” din Târgu Mureș, „Hyperion” din Botoșani, „Convorbiri literare” din Iași, „Conta” din Piatra Neamț, „Meridian critic” și „Bucovina literară” din Suceava). Dialogurile circumscrise simpozionului se vor desfășura la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Sala A 115, după următorul program: vineri (6 decembrie), ora 10.00, luni (9 decembrie),ora 14.00, și vineri (13 decembrie), ora 12.00.
Moderator și organizator, conf. univ. dr. Sabina Fînaru.

Recomandări

„100 de valori românești”, de Ovidiu Stanciu. Drd. Delia Leizeriuc: „Această expoziție vorbește și despre noi. Despre capacitatea noastră de a recunoaște excelența”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

„Un ceai, o vorbă, o poveste…”, într-o ediție dedicată universului critic și literar al lui George Călinescu