Am scris în această rubrică, parcă de două ori, despre campionatul mondial de snooker desfăşurat timp de două săptămâni şi un pic la celebrul Crucible Theatre din Sheffield şi încheiat cu o surpriză enormă: victoria unui copil de 22 de ani, Wu Yize, al cărui joc a fost realmente o încântare. Am trăit să văd, după ce am urmărit toate competiţiile importante de snooker de vreo 30 de ani încoace, un jucător care, timp de 3 sesiuni din 4, a câte 8-9 jocuri, nu-mi aduc aminte să fi ratat nicio lovitură de distanţă! Părea setat pe un calculator, iar loviturile parcă le dădea nu Wu Yize, ci AI! Din tot campionatul, din cei 32 de superjucători, cred că unul singur l-ar fi putut bate: desigur, Ronnie O’Sullivan!
Ghinionul lui Ronnie a fost doar că a jucat… el însuşi! Adică m-a îmbolnăvit de nervi când, în turul 2, după ce l-a condus pe Higgins cu 6-2 şi cu 9-3, a pierdut în frame decisiv, cu 13-12, după ce şi acolo avusese şansa să închidă meciul, ratând însă o lovitură simplă de tot! Păcat că Ronnie nu a reuşit să câştige cel de al 8-lea titlu mondial care l-ar fi făcut încă o dată unic, actualmente împărţind această glorie cu Stephen Hendry, care are şi el tot 7 titluri.
Şi tocmai când mă durea sufletul mai tare, ce-am aflat? Că Ronnie n-a mai plecat de la The Crucible, ci a rămas să participe la… Campionatul Mondial de Seniori! Adică al jucătorilor de peste 50 de ani… pe care tocmai i-a împlinit pe 5 decembrie! Unde, cred că bănuiţi ce s-a întâmplat: Ronnie i-a bătut măr pe toţi ceilalţi şi şi-a adjudecat titlul de campion mondial… chiar dacă la old boys! N-a fost singurul „greu” de acolo: au mai participat încă 3-4 dintre cei care fuseseră şi la „mondialul” adevărat, proaspăt încheiat. Sigur e că, la urmă, comentatorii şi adversarii (pe Joe Perry l-a bătut în finală cu 10-4, ducând astfel scorul întâlnirilor directe dintre ei la 19-2!) au propus, în stil pur britanic, ca lui Ronnie să-i fie interzisă participarea la old boys, măcar o vreme, până o începe să arate ca un moşneag adevărat!
