Ciocârlia. Știați că cea mai cunoscută și iubită melodie românească a fost compusă cu… boabe de fasole!? ” Fiu al lui Costache, lăutarul cu ștaif de la curtea lui Grigore Ghica Vodă, Angheluș Dinicu, este cel care a compus faimoasa melodie românească, Ciocârlia. „Umplea naiul său cu boabe de fasole ori mazăre uscată, iar aplauzele deveneau adevărate ovațiuni”, spuneau istoricii. Participa la conferințe internaționale, cânta la curți imperiale de vază din Europa. Se stinge la 1905 și se odihnește în cimitirul Pătrunjel, azi, Reînvierea, din cartierul bucureștean Colentina. Când Costache Dinicu, lăutarul, pornea a mângâia cea chitară a sa plămădită special de un maestru grec, paserile cerului se opreau din zbor. (…) În 1889, pe la 51 de primăveri, participă la Expozițiunea Universală de la Paris. Se lasă cu concurs puternic, lăutari din toată lumea se bat pe un loc pe podium. Angheluș și taraful lui iau medalia de aur. E 29 iunie. Ziua în care Dinicu la nai, dimpreună cu Sava Pădureanu la vioară, cântă ceva ce n-a auzit Parisul: Ciocârlia! Chiar acolo, sub Turnul Eiffel! Unii zic că piesa e venită din Asia Centrală, dar Dinicu e cel care o „așează”, îi dă ritmul. „Când scotea Angheluș din buzunarul din dreapta al vestei lui boabele de fasole sau mazăre uscată să le împartă în țevile naiului său ca să zică o Ciocârlie, toată lumea adunată în localul unde cânta taraful lui încremenea cu paharul în gură, pentru ca apoi, la trilurile sfârșitului, să izbucnească în aplauze ce deveneau adevărate ovațiuni”, își amintește George Costescu, istoric literar român și scriitor. Parisul ovaționează! Dinicu și oamenii lui o reiau. De două ori!” (Minunile Terrei).
Mofturi. De aproape 20 de ani, o duc pe nevastă-mea în concediu la mare şi ea e tot nemulţumită… O fi de vină faptul că stăm în Constanţa?
Gătit (și… iubit). ” „Un bărbat nu are suficiente gânduri pentru o femeie“, spune un proverb din tribul boșiman Kung. Adulterul și divorțul nu au fost modalități inventive ale acomodării cu acest fapt. Dar autorul congolez Sony Labou Tansi, care a scris că erotismul este arta de a „găti bine iubirea“, ne amintește că mai există încă un meniu vast de descoperit și că multă afecțiune va continua să fie aruncată la gunoi până atunci. Gătitul, desigur, nu implică numai simțurile, ci și interesul pentru tot ceea ce e viu, iar mâncarea are un gust mai bun, dacă îi reunește, unul față în față cu celălalt, chiar dacă vremelnic, pe cei care mănâncă împreună cu bunăvoință.” (Theodore Zeldin, O istorie intimă a omenirii).
Limbă. Cum explicăm noi unui străin că, la noi, „să mori tu?” înseamnă „ce veste bună mi-ai dat!”?
Christmas pudding. ”Exact 12.864 a fost numărul acestei budinci speciale ieșite din bucătăriile Reginei Victoria în cele 64 de Crăciunuri din îndelungata sa domnie. De fapt, la fiecare 24 decembrie erau 201, mereu egale, pregătite pentru ea, după o rețetă de pe vremea lui George I. (Rețeta conținea grăsime de rinichi de bou, miez proaspăt de pâine răzuit, 3 feluri de stafide (de Smirna, Corint și Malaga), făină, prune uscate fără sâmburi, coajă de portocală confiată mărunțită, mere, zahăr brun, ouă, coajă rasă de lămâie și portocală, mirodenii, coniac, vin de Madera sau Xeres – n.a.). Două sute de budinci regale luau drumul lumii, pentru a duce urările Majestății Sale Britanice regilor, șefilor de stat și prietenilor. Cea mai mare, aureolată cu un norișor albăstrui de brandy în flăcări, trona pe încărcata masă regală. Masa de Crăciun includea și sturion din Volga, dar din partea Țarului, un pateu de foie gras, omagiul lui Napoleon al III-lea, iar la toast se gândea la Franz Josef, care trimitea cunoscutul său Tokay unguresc, vechi și inegalabil. Astfel, pudding-ul a devenit un simbol al Angliei, fiind de atunci sinonim cu sărbătoarea Crăciunului.” (M. Rinaldi și M. Vicini, Istoria e servită). Homarul, de anonimat la glorie. Știți cum se numea homarul până în secolul al XIX-lea? „Gândacul de mare”. (Foto). Homarii erau peste tot în Atlantic și nimeni nu-i consuma. Singurii care mâncau homar la fiecare masă erau pușcăriașii, pentru că homarul era ieftin și abundent. Servitoarele mai norocoase semnau contracte în care se specifica faptul că nu vor fi obligate să mănânce homar la fiecare masă. Dar, la sfârșitul secolului al XIX-lea, trenul care lega coastele de est și de vest ale Americii s-a confruntat cu o lipsă de alimente și administratorii au fost nevoiți să găsească o soluție rapidă: homarul. Compania a lansat apoi o campanie publicitară care punea accent pe caracterul exotic al acestui aliment. Au urmat, în timp, succesul, pescuitul excesiv, raritatea, prețul prohibitiv pentru mulți oameni.
Bureți (ciuperci). Buretele ne vine din latină (boletus). Sinonim: ciuperci (din bulgară, čepurka.) Rețete vechi. Pregătire. După culegere, ciupercile se curăță şi se opăresc pentru oprirea descompunerii. Conservarea se poate face în mai multe moduri: se pun cu sare la borcan, se usucă pe sfori, se păstrează în cămară, sub formă marinată sau murată. Bureţi muraţi: Se curăță bureții. Peste ei se pune sare sau slatină. Se pun la foc potrivit și se dă un clocot. Se păstrează la răcoare. Pentru utilizare se desărează (în 3 ape). Se aplică mai ales la ghebe şi râşcovi. Bureţi uscați (mai ales pentru hribi): Se taie felii şi se înșiră pe ață. Se atârnă în cui, la aer. Din 1 kg de bureţi proaspeți rezultă 100 g material uscat. Se mai usucă și în cuptor, dar pot deveni negri.
Prăjiturile, pricină de război? Franța a declarat război Mexicului din cauza unei dispute legate de produse de patiserie. Conflictul a fost declanșat de un cofetar francez: după ce a solicitat fără succes despăgubiri de la guvernul mexican, în urma pagubelor provocate cofetăriei sale de o trupă militară ai cărei soldați au profitat de ocazie pentru a-i fura o mulțime de prăjituri, s-a adresat regelui Louis Philippe cerându-i să intervină. Ludovic-Filip a decis imediat să blocheze porturile din Golful Mexic, ceea ce a dus în cele din urmă la invazia franceză a Veracruzului.
Corect politic (după scandalul cu negri, din SUA): Dragi copii, azi vom învăţa despre Dunăre: ea izvorăşte din Munţii Pădurea de Culoare şi se revarsă în Marea Afro-americană.
Captain Morgan. Da, imaginea îndrăgitei mărci de rom a fost un personaj real. A fost un corsar galez care a luptat alături de englezi împotriva spaniolilor în Caraibe între anii 1660 și 1670. Prenumele său a fost Henry și a fost înnobilat de regele Carol al II-lea al Angliei. Data exactă a nașterii sale este necunoscută, dar a fost în jurul anului 1635. A murit în Jamaica în 1688, aparent foarte bogat. Captain Morgan Original Spiced Gold (35%), este realizat cu un amestec secret de romuri din Caraibe, condimente moi și alte arome naturale, cum ar fi vanilie, cardamom și scorțișoară. Acest rom este maturat în butoaie de stejar alb afumat. Oferindu-i un gust fin, perfect pentru a fi băut sec sau în cockteiluri.
Băutura. Băutura, tată,-i meserie grea,/Nu oricine-n lume știe să și bea./ Treaba presupune grație, măsură,/Cum să iei paharul,/ Cum să-l duci la gură,/ Ce unghi face mâna, ce arc a descris,/ Băutura-i, tată, lucru cu dichis…(Liviu Vișan). Măslină. Într-o distilerie din Glasgow, un muncitor vine în goană la patron: -Șefu’, nenorocire! McGregor a căzut în butoiul cu whiskey. – Cumplit! S-a înecat? – Până la urmă, da. – Cum adică, „până la urmă”? – Adică a mai apucat să scoată capul de trei ori, cerând de fiecare dată câte o măslină.