Distrugere

Și-a descărcat nervii pe un autoturism



Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Vatra Dornei este cercetat penal pentru distrugere, după ce a luat la pumni și picioare un autoturism parcat în centrul stațiunii. Respectivul a distrus o oglindă retrovizoare, a spart farurile mașinii și i-a smuls ștergătoarele și numerele de înmatriculare. Pagubele ar fi fost mult mai mari, dacă tânărul cu pricina nu ar fi fost oprit la timp de jandarmi. Ieri dimineață, în jurul orelor 5.00, o patrulă de jandarmi ce-și făcea rondul în zona centrală a municipiului Vatra Dornei a auzit zgomote de geamuri sparte. Un tânăr lovea cu pumnii și picioarele un autoturism „Opel Corsa”, parcat în zonă, în fața unui local de pe strada „Republicii”. Jandarmii l-au imobilizat pe cel în cauză, acesta fiind identificat în persoana lui Claudiu Iliuță C., în vârstă de 20 de ani, din localitate. Valoarea distrugerilor pe care le-a provocat au fost estimate la peste 11 milioane de lei vechi. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, lui Claudiu Iliuță C. i-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.



Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme
Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Secret cumplit descoperit la Mănăstirea Arbore: Analiza scheletului hatmanului Luca Arbore a dezvăluit tortura sălbatică la care a fost supus