Cercetat penal

Și-a bătut nevasta și și-a legat copilul de calorifere



– Agresorul riscă până la 15 ani de închisoare
– Procurorii au început urmărirea penală împotriva sa
Procurorii Parchetului de lângă Judecătoria Rădăuți au început, ieri, urmărirea penală față de un individ care și-a snopit nevasta în bătaie, după care și-a legat unul dintre copii cu un lanț de calorifer. Respectivul este acuzat de nu mai puțin de trei infracțiuni, pentru care, dacă va fi găsit vinovat, riscă de la 3 la 15 ani de închisoare. Deși i s-a spus că ceea ce a făcut el sunt fapte pedepsite de lege, bărbatul cu pricina este în continuare de părere că gestul său e unul firesc, pe sistemul “eu l-am făcut, eu îl omor”. Marcel F., în vârstă de 37 de ani, tată a patru copii minori, a venit acasă, în seara de 26 februarie a.c., după ore bune de stat în crâșmă. Bărbatul era băut bine și pe fondul unei gelozii excesive, a început să se certe cu soția sa. Potrivit anchetatorilor, de fiecare dată scandalurile în familia lui Marcel F. izbucnesc din cauza obsesiei acestuia că doi dintre copii nu sunt ai lui. Din acest motiv, deseori bărbatul își agresează soția. Și în seara cu pricina, de la jigniri s-a ajuns imediat la violență fizică. Unul dintre cei patru copii ai familiei, Iulian F. (16 ani) a sărit să-și apere mama, reproșându-i tatălui comportamentul agresiv. Gestul copilului l-a înfuriat așa de tare pe tată, încât acesta din urmă a decis să-și pedepsească crunt odrasla. Cu un lanț și două lacăte, l-a legat de calorifer și nu i-a dat drumul de acolo, decât după câteva ore, după ce aburii alcoolului au început să mai dispară. Conștienți că tratamentele lui Marcel F. nu se vor opri aici, membrii familiei au decis să-l reclame la Poliție.



Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei
Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești
Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești