Calendar ortodox

Sfântul Ierarh Nifon, sărbătorit duminică

Sfântul Ierarh Nifon s-a născut în Tesalonic din părinți binecredincioși și a primit la botez numele Nicolae. După moartea tatălui, Nicolae a fost dat la învățătura cărților sfinte. Fără știrea dascălului și a mamei sale, a urmat pe un monah învățat, Iosif, cu care a ajuns la Epidar, unde a rămas alături de vestitul pustnic Antonie, care l-a tuns în călugărie, dându-i numele Nifon. După căderea Constantinopolului sub turci, în 1453, călugărul Nifon s-a dus la Sfântul Munte Athos, așezându-se la Mănăstirea Pantelimon, apoi a pustnicit în peștera Krughi. A fost făcut schimnic la Mănăstirea Dionisiu. A fost ales mitropolit al Tesalonicului, iar după doi ani patriarh al Constantinopolului. Datorită uneltirilor unor clerici, Nifon a fost exilat la Mănăstirea Sozopoli. După doi ani a ocupat din nou scaunul de patriarh al Constantinopolului; însă după scurtă vreme, împăratul l-a exilat în Adrianopol. Domnitorul Țării Românești Radu cel Mare (1496-1508) l-a adus pe Nifon în Țara Românească, în anul 1504, pentru a conduce și reorganiza Biserica. Ajungând la un conflict cu domnitorul, Nifon a blestemat pe domnitor și s-a retras în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Vatoped, apoi la Mănăstirea Dionisiu, unde a murit la 11 august 1508. Ajungând domnitor, Neagoe Basarab, care fusese fiu duhovnicesc al Sfântului Nifon, a trimis la Sfântul Munte Athos o delegație ca să aducă în Țara Românească moaștele Sfântului Nifon „ca să curățească greșeala Radului și a altora, care făcuse rău sfinției sale“. Sicriul cu trupul Sfântului Nifon a fost așezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare. Apoi, moaștele Sfântului Nifon au fost așezate într-un sicriu de argint poleit cu aur și înfrumusețat cu pietre scumpe și înapoiate Mănăstirii Dionisiu. Călugării acestei mănăstiri au dăruit lui Neagoe Basarab capul și o mână din moaștele sfântului, care au fost așezate în mănăstirea zidită de Neagoe Basarab la Curtea de Argeș.

Recomandări

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Vizită de suflet la Parohia Berchișești: 60 de pelerini de la București, însoțiți de pr. Vasile Ioana, în mijlocul comunității noastre

Mănăstirea Putna îl pomenește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la 522 de ani de la trecerea la cele veșnice

La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep

„Ni l-am făcut pe Sfântul Ioan cel Nou prieten și apropiat al sufletului nostru” – atelier catehetic în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava