Spectacole

“Serbările Timișoreana” pe platoul Cetății de Scaun

„Serbările Timișoreana” vor ajunge, pentru al doilea an consecutiv, în Suceava. Ediția de anul acesta a acestui eveniment se va desfășura în perioada 22 – 24 august a.c., pe platoul Cetății de Scaun Suceava, organizatorii pregătind concerte, spectacole, concursuri și jocuri. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc vineri, 22 august, iar de la ora 20:00 vor începe concertele, susținute de trupele Interzis și Vița de Vie. Seria spectacolelor va continua sâmbătă, când începând cu ora 20:00 pe scenă vor urca formațiile Six și Cargo. În ultima seară a festivalului vor concerta Claudiu Mirică și Mircea Baniciu. Pe parcursul celor trei zile ale festivalului, începând cu ora 12:00 vor fi organizate jocuri și concursuri, la care pot participa toți cei care vor fi prezenți pe platoul Cetății. La ediția de anul acesta caravana este însoțită de Berarul Timișoreana, care va spune povești din călătoriile lui vizitatorilor curioși. Berarul va avea și un jurnal online, „Jurnalul Caravanei” (www.beretimisoreana.ro), unde va scrie despre evenimentele care vor avea loc în timpul Serbărilor.

Recomandări

Două săptămâni de sărbătoare la Fălticeni. Concerte, tradiții, competiții sportive și evenimente pentru întreaga familie, la Zilele Municipiului

„Ziua Bucuriei” revine la Fălticeni. Părintele Adrian Brădățanu pregătește cea de-a cincea ediție a taberei de vară dedicată copiilor

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie” revine între 3 și 5 iulie la Cetatea de Scaun cu artiști internaționali și acces gratuit